1. Home
  2. Centrale
  3. Centrală termică pentru..

Centrală termică pentru casă cu încălzire în pardoseală

Modificat în
AI-ul SiboGPT la dispoziția beneficiarilor 24/7

Centrală termică pentru casă: De câți kW e nevoie real?

„35 kW, dle, că e casă mare!” – este fraza preferată a instalatorilor.

Realitatea tehnică este însă opusă: puterea prea mare mai mult încurcă.

Pentru o casă de om, trebuie să facem o distincție elementară:

  • Puterea pentru ÎNCĂLZIRE (nevoie mică: 4–8 kW)
  • Puterea pentru APĂ CALDĂ instantanee (nevoie mare: 24–35 kW; 50 kW dacă s-ar putea)

40 kW ⇒ două dușuri (generoase) simultane


Secretul confortului: Puterea minimă (Pmin)

Majoritatea se uită la puterea maximă. Sibotherm se uită la cea minimă.

  • De ce? Toamna și primăvara, casa are nevoie de doar 1–2 kW.
  • Problema: Dacă centrala are Pmin de 8 kW, ea va porni și se va opri brutal la fiecare 10 secunde (cycling).
  • Efect: Uzură prematură, disconfort termic și facturi mai mari.
  • Soluția: Caută o centrală care coboară sub 2,5 kW.

Încălzire: 24 kW duce și 500 mp

O casă modernă, izolată, de 200−250 mp, are un necesar termic de sub 10 kW pe ger năprasnic (-18°C).

  • O centrală „de apartament” de 24 kW este arhisuficientă pentru încălzirea a 250+ mp.
  • Pompele de căldură instalate la case de 200−250 mp cu încălzire în pardoseală au adesea doar 6–8 kW.
  • Concluzie: Nu cumpăra kW pe care nu îi vei folosi niciodată pentru căldură. Pentru apă caldă preparată instantaneu, da.

Apa caldă: Aici se duc „bicepșii” centralei

Singurul motiv pentru care luăm în calcul centrale mari (35 kW) este prepararea instantanee a apei calde:

  • 1 duș generos: are nevoie de ~24 kW (instant).
  • 2 dușuri simultane: au nevoie de ~35–48 kW (instant).
  • Bonus: O rezistență electrică de doar 2 kW poate încălzi un boiler întreg. Secretul? Este acumularea, nu puterea brută.

Aritmetica facturii: Cât consumă o casă?

Să spargem mitul consumului uriaș prin calcul simplu:

  • 1 m³ de gaz = ~10.5 kWh energie.
  • Factură medie de ~2800 kWh/lună.
  • Consum orar mediu: 2800 kWh : 30 zile : 24 ore = 3.9 kW/h.
  • Realitatea: În medie, o casă de 150 mp „papă” doar 3-4 kW din centrală. Restul de până la 24 kW stau degeaba 99% din timp.

Mitul „Nu duce pompa” la etaj

Vânzătorii spun: „Luați centrală de 35 kW că aia de 24 nu are pompă să urce apa la etaj!”

  • Fizica sistemului închis: Încălzirea nu este un hidrofor care „ridică” apa la duș.
  • Efectul de scripete: Apa care coboară pe retur (mai grea) o ajută pe cea de pe tur să urce.
  • Realitate: Pompa trebuie să învingă doar frecarea din țevi, nu gravitația. Pompa dintr-o centrală de 24 kW duce lejer 3.000 metri de țeavă IPAT.

Pompa „nu duce” încălzirea în pardoseală − mit golitor de buzunar


Ce recomandăm în funcție de situație:

  1. 2 dușuri simultane pe centrală mică? Există limitatoare de debit (6 l/min) la baterii.
  2. Fiabilitate maximă și apă caldă din belșug? Două centrale de 24 kW în cascadă (dacă una crapă, cealaltă e backup).
  3. Eficiență în pardoseală? Sursă cu Pmin cât mai mic.

Cele mai bune centrale termice pentru încălzire în pardoseală


Concluzie: Mai puțin înseamnă mai mult

Nu supradimensiona centrala pentru încălzire. Consumul instantaneu de apă caldă este singurul care dictează puterea mare.

  • Casă < 500 mp: Centrala de 24 kW este „enormă” (suficient) pentru încălzire.
Cele mai bune centrale termice 2 kW
Putere centrală termică (în timp real) 2 kW

A fost de folos articolul?
5★ pe Google? Mersi.


Despre autor

Răspunde-i lui Alex. Anulează răspunsul

101 de comentarii la „Centrală termică pentru casă cu încălzire în pardoseală”

  1. Buna ziua.
    Incalzesc o casa veche de cca 450 m3, izolata, cu un cazan de pardoseala Viessmann Vitogas mult supradimensionat; 48 Kw, arzator intr-o treapta de putere. Sunt tentat sa il schimb tot cu un cazan de pardoseala, de la Baxi, modelul Slim1.230 de 23 Kw al carui arzator este in doua trepte de putere si care in plus este modulant.
    Caloriferele sunt au elementi 623/4 din fonta, suma totala a elementilor de calorifer este de 200 buc.
    Intrebarea este:
    Estimati ca voi optimiza consumul de gaz folosind cazanul Baxi in locul celui Vissmann? Voi reduce semnificativ consumul de gaz la acelasi confort termic in habitat ?
    Va multumesc mult pentru amabilitatea de a-mi raspunde.
    A.Leontescu / Bucuresti

    Răspunde
    • Uau! Nu știam că încă mai există cazane stative în 2025 cu schimbător de fontă. Le-aș interzice, au puterea minimă peste 13kW, incredibil de mare față de CTgaz moderne cu arzătoare radiale și schimbătoare din inox ce coboară puterea minimă la 1,5..2,5kW.

      Ar putea fi o reducere a consumului. Probabil, eficiența arderii e mai bună cu câteva procente. estimez vreo 10%. Nu știu performanțele niciunuia.
      Iar, dacă cel vechi avea puterea minimă de vreo 15kW, randamentul de exploatare va fi cam același.

      Răspunde
      • Buna ziua.
        Va multumesc pt raspuns.
        Ceva din teorie am studiat in parte insa multe „imi scapa”.
        Am citit despre „modulatia” arzatorului; cum ca un raport bun de modulatie ar fi cat mai mare posibil, de ex 1/10 s.a.m.d. Deasemenea, despre condensatie si avantajele incalzirii in pardoseala.
        Grosier spus, totusi „consumul” este al casei; parametrii energetici ai acesteia. Nu intru in detalii privind izolatia imobilului, pierderile prin suprafetele vitrate, orientarea catre un anumit punct cardinal, zona climatologica, etc
        Daca pt a incalzi o anume casa la 20 grade, consumam sa presupunem 100 Kw/30 zile cu o instalatie alcatuita din centrala termica clasica si calorifere, pentru conditii similare de confort, cu o instalatie alcatuita din centrala termica in condensatie si incalzire in pardoseala, raportat la aceeasi unitate de timp si conditii climatologice similare, pt aceeasi imobil, la ce economie de consum s-ar putea ajunge?

        O alta analiza pe care mi-o doresc vizeaza fiabilitatea cazanelor de pardoseala clasice versus centralele murale clasice si/sau in condensatie si eficienta lor energetica.
        La cazanele din fonta cu arzator atmosferic putem vorbi de o modulatie a arzatorului?
        Va doresc cele bune!

        Răspunde
        • Lumea în general, dar și specialiștii în instalații termice fac o confuzie sau nu înțeleg un aspect tehnic foarte important: pe lângă eficiența arderii (sau COP-ul de la pompele de căldură), există și un randament de exploatare sursă de căldură + instalație + casă. Eficiența arderii la CTgaz (și COP-ul la PdC) pălesc în fața randamentului de exploatare. Vezi despre randament exploatare.

          De ce o CTgaz modernă cu puterea minimă foarte mică?
          a) Mai puțin important – eficiența arderii e cu 10..20% peste CTgaz clasice (fără condensare).
          b) Mai important – puterea minimă și temperaturile joase înseamnă că sursa de căldură dă exact puterea cerută de casă: nu extra energie supraîncălzire, nu supra energie pentru recuperare căldură după o perioadă de oprire a sursei.
          Mă rog, nu pot explica într-un biet comentariu: vezi Putere mică = viitor, OpenTherm, CTgaz ideală etc.

          Asta cu fiabilitatea e cu „cântec”. Am un vecin cu CTgaz de perete de 21 de ani. Eu însumi am schimbat centrala după 15 ani, dar „de figuri” că era perfect funcțională, de la clasică la cu condensare. Vezi sondajul din Top CTgaz.

          Evident că și arzătoarele atmosferice moderne pot modula. Însă din cauza geometriei arzătorului, focarului (camera de ardere), plaja de modulare e limitată, indiferent de cât de scump ar fi acel arzător.

          Răspunde
    • Adaug un „mare” PS la subiectul Baxi Slim 1.230 versus Vitogas 100.
      Ambele cazane au automatizari electronice destul de complexe pt circuite cu vana de amestec, modificarea curbei, senzor de interior si senzor de exterior, senzor de gaze arse, diagnoza, etc.
      Viessmann are arzatorul intr-o treapta de putere, Baxi in doua trepte de putere ( 11Kw si 23 Kw). Pt acest cazan automatizarea este Siemens. Deasemenea, permite modularea flacarii. Mai exista si posibilitatea setarii
      temperaturii apei din cazan la maxim 45 grade in cazul utilizarii unei inslatii de incalzire in pardoseala
      Ca si observatie, consumul real pt 30 zile in intervalul calendaristic decembrie-ianuarie, cu actuala instalatie alcatuita din calorifere din fonta + cazanul Viessmann de 48 kw/automatizare Vitotrol 200KW4, incalzind cei cca 450 m3 la 23 grade consumul este de 350 m3 gaz. Este mult, este pitin? Nu am termeni de comparatie

      Răspunde
      • Heh! ok.
        Degeaba am cei mai tari senzori de pe piață, cel mai tare motor, cele mai tari chestii pe un autobuz, că tot nu ascultă ca o Logană.

        350mc * 10,5 = 3675kWh/lună : 24h : 30z = 5,1KW putere medie a CTgaz per lună. Eu zic că e destul de mult pentru o casă de 150..160mp.
        5100 W : 155mp = 33W/mp util versus 20W/mp cât consumă clienții noștri. Nici ei nu stau în peșteră de 18°C. 😉

        Răspunde
  2. salutare bogdan!
    am, mai vorbit cu tine acum 2 ani, ti am urmat sfaturile si la o casa cu amprenta de 70 mp parter si etaj folosesc o centrala ariston genus one system…incalzire in pardoseala, am dat jos grupurile de amestec si folosesc doar pompa centralei prin obturarea robinetilor tur-retur de la parter.
    acum am terminat de amenajat si mansarda de 60 mp tot incalzire in pardoseala si am incercat fara succes sa obturez robinetii tur-retur de la etaj ca apa sa urce si la mansarda. precizeez ca distanta de la robineti la t ul de bifurcatie a tevilor etaj – mansarda este de 3 m.
    asta sa fie cauza?
    sau am nevoie de o pompa suplimentara? daca da, unde ar trebui montata?
    te rog…centrala este in al 3 lea an de functionare

    Răspunde
    • Deși tot explic pe site: cu cât este mai înaltă instalația cu atât mai ușor pentru pompa de circulație; cu cât mai întinsă pe orizontală instalația cu atât mai nasol pentru pompă.
      N-ai făcut bine echilibrarea hidraulică sau n-ai pus pompa pe turație maximă, parametrul 238 = 1.

      Răspunde
  3. Buna ziua,
    Pentru o cladire de laborator cu 4 nivele din care unul la demisol, fiecare nivel cu o suprafata de aproximativ 300 mp, ziduri groase de 60cm din BCA, fara alta izolatie termica exterioara, geamuri termopan vechi, vechi (din aluminiu) si o inaltime pe nivel de 2.75 m credeti ca ar fi suficient de montat cate o centrala termica de 35KW pe fiecare nivel sau ar fi mai indicata o centrala de 40KW sau chiar mai mult?
    Am tot cautat pe net diverse calculatoare de puteri pentru centrale si sincer mai rau m-au incurcat rezultatele cautarii.

    Răspunde
      • E un laborator de la o institutie publica, laborator in care trebuie inlocuit sistemul de incalzire.
        Si pentru a fi sigur ca nu vom fi „pacaliti” de diversi ofertanti, am zis ca mai bine sa va intreb pentru ca stiu ca sunteti profesionisti.
        Va urmaresc site-ul de ceva timp, am folosit informatiile dvs. atunci cand am montat incalzirea in pardoseala si am ales centrala acasa la mine si chiar v-am recomandat unui coleg si prieten caruia i-ati montat dvs. sistemul de incalzire in pardoseala chiar anul asta la Buzau.
        Apropo, nu veniti la Buzau sa vedeti despre ce ar fi vorba legat de sistemul ala de incalzire si sa faceti o oferta de pret?

        Răspunde
  4. Cum transformi o centrala de 32KW (1:2, 1:3 modulare, radiatoare) într-una de 25 sau chiar 18KW (?):
    1) te asiguri ca vana de gaz are max reglat pe 10-11 mb;
    2) comuti centrala pe putere minima (semireglabi sau soft) si reglezi surubul de minim al vanei de gaz astfel incat flacara sa aiba o inaltime de 3-4mm iar centrala (aprinderea) sa porneasca silentios, fara bubuituri;
    3) setezi temperatura pe tur pe 50 grade (CT condensatie) sau pe 60 grade (CT conventionala) si incepi sa maresti PUTEREA DE INCALZIRE (la punctul 2 ea a fost setata pe MIN) – observi atent cum creste temperatura pe tur (termometru digital cu sonda exterioara pe teava de tur ce ieses din CT); la un moment dat vei observa ca nu mai creste, ca stationeaza la de ex. 30, 40 sau 50 grade – cresti foarte usor puterea pana vezi ca este atinsa temperatura dorita pe tur (50 sau 60) in 15 – 25 minute; la final aia este puterea necesara pt. instalatia ta – 60, 70 sau 80% din puterea totala a CT-ului;
    4) pui analizorul de gaze si vezi ce valori afiseaza

    Răspunde
      • Confirm cele spuse mai sus. Detin o Arca Pocket 24f iar la prima verificare a centralei, instalatorul asa a reglat-o, flacara are undeva la maxim 4mm, puterea centralei a fost redusa de asemenea si din centrala, prin scoaterea capacului de reglare temperatura circuit incalzire si mutarea sagetii pe valoarea 1. Singurul inconvenient ar fi ca la incalzirea apei calde menajere, desi la dus am perlator de 5l/min, aceasta nu este incalzita chiar cum as dori, ci vine ceva mai rece dar nu e ceva care sa deranjeze.

        Răspunde
  5. Buna ziua, domnul Bogdan!
    Context:
    Casa 200mp – Parter (~100mp, inaltime 2.5m) + Mansarda (~100mp, inaltime 2.4m), incalzire in pardoseala, izolatie exterior (in viitor) 20cm placi minerale, in pod 20-25cm fibra lemn. Camera tehnica suficient de mare. Vrem sa ne mutam repede in casa (#soacra) = achizitie urgenta centrala pe gaz (mai tz o sa fie Pdc + voltaice).
    Intrebare: Vreau sa iau Chaffoteaux Mira Advance 25 pe care o recomandati (de Ariston mi-e frica la cate crapa la ele), dar instalatorul ma sfatuieste sa pun 2 centrale Baxi Luna Platinum+ (1 parter, 1 mansarda) dar am vazut ca nu le recomandati pt pardoseala. Avand in vedere ca recomandati 2 centrale in cascada merita sa iau 2 centrale Chaffoteaux? Sau e suficienta doar 1?
    Multumesc anticipat!

    Răspunde
    • Încep cu dezamăgirea: Chaffoteaux = Ariston. Sorry.
      Lumea se teme că nu va avea apă caldă; de-asta recomand 2 CT în paralel, să facă 2 dușuri simultane. Dacă există acumulare, ar fi ok și o CT de 12 kW. Da, e suficientă o Niagara 25.

      Răspunde
  6. Buna ziua la voi,
    Am si eu o intrebare ramificata in doua, care arata ca o:
    Compunere: introducere- cuprins-incheiere.
    Introducere: imi fac acum o casa .
    Cuprins: 117mp construiti.(-~85 mp utili), doar parter . Izolatie: polistiren 10 cm. Locuim: 2 persoane. H incaperi-2,7 m.
    Incheiere: in incheiere apare intrebarea cu ramificatii: Care solutie de incalzire v-ati face voi acasa la voi: incalzire in pardoseala sau cea cu calorifere?
    Ce fel de sistem de incalzire: CT-gaz, sau pompa de caldura.
    Daca CTgaz- cati Kw?
    Daca pompa-atunci de care si cu Ce caracteristici?
    Raspundeti ca si cum casa cu dimensiunile descrise mai sus ar fi a voastra. Ce solutii ati adopta?

    Răspunde
  7. Buna, am o problema.
    Am o casa cu 18 calorifere de tabla
    Am avut o centrala veche care a inceput sa faca zgomot mare si mergea rau, am schimbat-o cu una ariston genus one 24 kw.
    Dar am o problema, care de fapt e veche numai ca acum s-a intensificat. La mansarda nu se incalzeau bine caloriferele decat daca mergeam pe 2.2 bari si bineinteles temperatura tur cat de sus..
    Acum am pus centrala asta , si merge si mai rau.
    Am cautat si am vazut ca pot sa modific viteza pompei si am dat pe ” viteza crescuta” dar tot nu ajunge caldura si sus, decat daca cresc presiunea la aprox 2 bari. Problema e ca si cu presiunea crescuta tot nu merge macar ca cealalta.
    Mentionez ca am facut echilibrare hidraulica, am pus robineti termostatati, insa problema nu dispare.
    Intrebarea mea e : ce va avea cu presiunea ca dupa logica mea nu ar trebui sa diferentieze cu nimic. Centrala e la parter si e doar parter si mansarda.
    Instalatia e facuta de mult , pana la distribuitor e cupru 22 si de acolo pexal 16.
    Asa a facut-o pe atunci cine a lucrat la casa.
    Dece nu merge nimica sus cu 1 bar de ex si la 2 misca cateva calorifere dar nu toate?
    Filtru y curat, alte filtre nu mai sunt.. aerisit e…. ce sa mai fie…??
    Va rog o parere si va multumesc!

    Răspunde
    • Aș propune să închizi absolut toate caloriferele, și parter, și mansardă. Doar un calorifer din mansardă să rămână deschis. Vezi ce se întâmplă, apoi continuăm discuția.

      Răspunde
      • Am inchis si tot parterul, se incalzesc dar nu cum trebuie. Practic la alea 8 ce sunt sus, cu viteza crescuta ar trebui sa se incalzeasca bine si repede, zic eu. Dar nu e asa.

        Răspunde
      • Culmea ca e o centrala afara pe motorina, are o pompa de vreo 200w. Daca pornesc aia ard toate de numa.
        Momentan aia e inchisa, ca nu cumva sa mearga circuitul pe acolo, sa fiu sigur.
        Dar de ce la asta pe gaz numa la presiune mare merge cat de cat…
        Si la aia pe motorina nu conteaza

        Răspunde
        • Presiunea nu are legătură cu circulația apei prin instalație. Pompa din Genus e de 42 Wați, de 5 ori mai mică față de cea de 200 W. Este foarte important să vedem dacă acel singur calorifer (mansardă, dezavantajat) se încălzește când toate celelalte sunt închise; nu de sus până jos, ci partea de sus, toată lungimea, banda orizontală de sus. Dacă nu se încălzește: există aer în calorifer și/sau aer pe traseu și/sau obturare robinet tur, retur, îmbinare, țeavă și/sau există un bypass undeva etc. În același timp, ar trebui verificat: temperatură retur calorifer și temperatură retur sub centrală. Mai cald sub centrală = bypass pe undeva.

          Răspunde
  8. Intrucat am cumparat deja o alteas de 35kw, la o casa p+1+m, aprox 220mp total si 6 bai / 2 vor fi folosite simultan in primii ani si din ce citesc la tine ar fi mers si 24 kw, ce ma sfatuiesti sa fac?
    Am optiunea de a o schimba cu o genus one system de 24 kw plus boiler cu serpentine.. asta e varianta pe care mi o mai poate oferi comerciantul, intrucat au trecut 30 zile chiar de la achizitie..(am vazut ca nu agreezi varianta boilerului cu serpentina)

    Răspunde
    • Pentru 6 băi, aș recomanda Genus One System 24 + boiler 120 litri, nu mai mare de 150..160 l. CT + B va fi ceva mai scump montajul. Pompa din Genus 24 e aceeași cu cea din Alteas 35. Atenție că Genus nu are wifi încorporat, trebuie un termostat Cube S Net cu fir.

      Răspunde
      • In acest caz, mai pot renunta la grupurile de amestec de la fiecare distribuitor deja montate?
        In sensul ca CT va merge pe temperaturi mai joase adecvate incalzirii in pardoseala.. iar boilerului cu serpentina banuiesc ca ii trebuie o temperatura mai mare sa prepare ACM, sau nu?
        Multumesc anticipat de raspuns

        Răspunde
      • salutare bogdan!
        am aplicat sfatul tau, la P+1+(in viitor M), in total 180 mp aprox , incalzire in pardoseala, cu distribuitor pe parter si etaj,
        am dat jos grupurile de pompare, si luat ariston 24 kw system
        intampin probleme la punerea in functiune..2 firme pana acum nu au fost de acord sa o preia in garantie..motive centrala subdimensionata (cel putin 30 kw zic ei) si nu se poate fara grupuri de pompare (nu duce pompa de 24 la centrala de 24 kw)

        ce sa fac sa reusesc?

        Răspunde
  9. Buna Bogdan

    Am tot citit la tine pe site in legătura cu puterea minima la Ct
    Putem scălda cu 28 grd șapa continuu…
    Cum se face?
    La mine apa pe tur nu scade in perioada aceasta sub 30 grade la centrala.
    Acum urmăresc sa schimb centrala cu una de 14 kw
    Ma va ajuta cu siguranta sa meargă mai întins ( mai îndelungat armatorul)
    Dar sa meargă cu 28 grade… ?
    Ma ajuți te rog sa înțeleg?
    Și încă ceva.
    Dacă la centrala pot modifica puterea maxima a arzatorului pt incalzire de la 1 la 100 ,iar apartamentul meu de 100 mp situat între etaje și poziționat bine la sud și izolat cu 10 cm polistiren pot seta pe maxim 8-14 %?

    Răspunde
  10. Interesant articolul, chiar daca in anumite părți depășește bunul simt. Oricum, dacă se poate un sfat.
    Am o casa, 120 mp pe etaj, p+1+scara interioara. Prima centrala a fost un Buderus de 46kw cu tiraj natural. O nenorocire, consumul era imens. În locul ei am cumpărat un Ariston C Clase cu 2 cai apă în boiler de 100 litri și căldură. Din păcate nu face cald in calorifere, sunt călăi. Menționez că țevile principale au rămas de la monstrul de 46 kw, și că centrala decuplează boilerul, dar nu încălzește.
    Mulțumesc

    Răspunde
    • Cred că echilibrarea hidraulică nu e foarte bine făcută. Dacă da, iar circulația e tot cu probleme, se poate adăuga o pompă pe returul centralei.

      Voi căuta nesimțirea din text, voi încerca s-o ameliorez.

      Răspunde
  11. Buna ziua
    Trebuie sa imi inlocuiesc centrala si nu stiu ce putere mi-ar trebui la centrala?
    Am de incalzit o casa izolata de 200mp, 2.7 m inaltimea camerelor. Si am montat si un boiler de 200 l cu doua serpentine.
    Vanzatorii ma tot imbie cu centrale scumpe de 35kw, dar mi se par cam scumpe.

    Răspunde
    • Tot ce e atipic = foarte scump.
      Preț kWh gaz = 0,162 lei.
      Cea mai mare factură, zicem = 1500 lei.
      1500:0,162 = 9259 kWh/lună.
      9259:30zile:24h = 12,9 kWh/h. Adică, cea mai mare putere medie, din cea mai scumpă lună.
      Io aș lua de 24 kW fără emoții.

      Răspunde
  12. Buna ziua.La multi ani ,buni.Domnule Bogdan ,ca multi cititori, am si eu una problema .Detin un sistem IPAT cu automatizari(actuatoare ,grup amestec,vana de amestec si centrala de comanda wireles cu termostate wireles…)dublate bineinteles (la sugestia „opozitiei”) de calorifere .Acum folosesc sursa de caldura centrala pe lemne cu ardere normala .cu recirculare pe retur si atasat un boiler termoelectric.Doresc sa trec pe gaz initial pe butelii pina se finalizeaza reteaua…cred ca 1an..Casa e impatita in 2 corpuri (unul cu IPAT si unul cu calorifere )cea cu calorifere (4cal.) 70mp V=167mc,cea cu IPAT S=88mp V=220mc. M-am orientat catre Vissman Vitodens cu termostat OT.Am 3 bai si 2 buc.Casa este izolata bine fara mansarda cu pod ventilat ..Credeti ca trebuie sa iau centrala cu incalzire ACM sau cu boiler separat.??Pot folosi boilerul termoelectric pe care il folesesc. 24-28Kw credeti ca sunt OK?? Va multumesc.

    Răspunde
      • Multumesc de raspuns. 35KW nu e cam mult??? La centrala combi, ulterior, functie de necesar se poate monta boiler, anexa? Turul de la CT sa intre in serpentina boilerului??? Vitodensul de 35kw cam scump… Cu respect.

        Răspunde
          • Multumesc. Am boiler termoelectric ,am citit ca nu recomandati trecere ACM din centrala prin serpentina.Atunci cum sa montez??.Bolierul are intrare si iesire apa .Din CT iesire ACM in teava de IN apa din boiler si iesirea din boiler la dus. Cu comanda de recirculare data de termostat de pe boiler.Este corect rationamentul sau alta este logica de adaptare boiler la CT combi.
            Dl.Utz spunea de o CT ITALTERM de la ROMSTAL Nu o gasesc pe nicaieri????o fi doar la Cda??
            Cu respect

            Răspunde
            • CT combi + acumulare acm = schema pe care am postat-o.
              Italtherm = va fi la Romstal. În viitor, adică. Așa se laudă. O clientă a primit o estimare de cca 8000 lei, 35 kW.

              Răspunde
  13. Salut Bogdan! As fi bucuros sa ne faci un top al pompelor de caldura aer-apa. Am vazut la cei de la Ariston Nimbus Plus S Net. Ma uitam la 2 variante: 40 S Net si 50 S Net, avand urmatoarele specificatii:
    1. 40 S Net: -7 °C T apa 35/30°C=1.0/4,1/4,5kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 3.3
    +7°C T apa 35/30=1,5/3,5/5,7kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 5,1
    2. 50 S Net: -7 °C T apa 35/30°C= 1.0/5.0/5,4 kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 3,1
    +7 °C T apa 35/30=1,5/4,4/7,1 kw (putere termica minim/nom./max.)
    Cop nom. 5
    Intrebare(i): se poate utiliza una din cele doua variante la un necesar termic de 4,6 kw calculat la -15 °C T ext. si 22 °C T int.? (Incalzire in pardoseala)Am vazut ca ambele gestioneaza „decat” un circuit de incalzire! Se poate conecta un boiler pt. ACM? Multumesc si spor la traba!

    Răspunde
    • Acestui tip de pompe de căldură (pc) îi adăugăm rezistență electrică suplimentară: 2, 3, 4 kW.
      Un boiler cu pompă de căldură = 3500 lei (Nuos de ex.). Un boiler legat cu pompa de căldură 6500..7000 lei, în cazul nostru. Propunem: pompa de căldură = căldură, boiler cu PC separat = acm.

      Răspunde
      • Multumesc pentru raspuns! Stiu de existenta (montajul) rezistenței electrice la pc aer-apa. Fiind o oarecare diferenta de pret de achiziție as fi mers pe varianta cea mai apropiata de necesarul casei, necesar furnizat in regim de pc, doar in cazuri extreme (-15 de ex.) sa se apeleze la rezistenta. Am vazut in fisa tehnica de la Ariston ca dau temperatura bivalenta de -7°C. Este adevarat ca sub aceasta temperatura, pc nu mai face fata fara rezistența electrică?
        In ceea ce priveste Nuos, am vazut ca se recomanda montajul intr-o incapere de minim 20 m3. Eu as avea 16 m3 in CT. Exista totusi posibilitatea montării in aceasta încăpere? (probabil conectarea cu tubulatura la exterior).
        Pentru proiectare incalzire in pardoseala, instalatie apa rece si calda cu recirculare, avand in vedere inceperea lucrarilor prin luna septembrie, in ce perioada ar fi recomandat sa iti trimit documentele? Ssigur fac cu voi, cel putin partea de proiectare si camera tehnica. Faceti proiectare si la canalizare legata la o ministatie de epurare?
        Multumesc. O zi buna!

        Răspunde
        • Rezistență electrică cu PC
          Am avut temperaturi de -18°, fără a fi nevoie de rezistență. Avem situație că sub 0, deja e nevoie. Depinde de necesarul de căldură al casei și puterea pompei. Contează și banii pompei: 11.000 lei vs 30.000 lei, aceeași putere.
          Însă, putere mare înseamnă eficiență proastă la peste +7°. Clujul are cca +12° media sept.-mai. Contează tooot sezonul, nu doar luna ianuarie.
          Nuos = boiler cu PC încorporată
          Hmm, interesant! La un cazan pe lemne se recomandă ca aerul să vină din partea opusă a încăperii și de sus. Așa, aerul rece se va pre-încălzi, că are drum lung până în priza de aer a cazanului, aflată jos. Eficiență ardere mai bună. Idem pt. acest Nuos. 20..30..8 m³, nu contează aș spune. Să-i dăm aer cât mai cald = eficiență sus.
          L-aș monta în baie, nu în Honolulu-cameră-tehnică.
          Proiect
          Oricând. Nu mai târziu de 2 săptămâni.

          Răspunde
  14. Buna seara,
    Am o casa de 170 mp, mi s-a instalat o centrala vaillant eco tec de 31,8 care functioneaza pe butelii propan insa nu au montat kitul de conversie si imi consuma o butelie de 70 litri/35 kg la 5 zile(238 lei). Mentionez ca la parter am 3 calorifere si scara din baie plus pardoseala in living, holuri si baie iar sus am 5 calorifere si pentru apa calda un boiler de 120 litri.Va rog sa-mi spuneti ce s-a gresit, este centrala prea mare sau e din cauza ca nu au montat kitul de conversie pe gpl? Multumesc.

    Răspunde
    • Pfui! Io nu știu centrală să meargă fără duzele potrivite: gaz natural, GPL. Mă refer la centrale care nu au vană electronică ce se poate calibra pe GPL. Aici nu mă pricep.
      Oricum, dacă sunteți la prima încălzire a casei, este destul de normal să consume mult casa. La fel, caloriferele aduc facturi peste încălzirea în pardoseală. Adică, io m-aș aștepta la o factură spre 1000 de lei, chiar dacă nu e gerul Bobotezei. Din ultimele mele calcule, GPL-ul e mai scump 2,5..3 ori față de gazul din rețea. 170 m², GPL, 1000 lei/lună = elegant.

      Răspunde
  15. La instalarea unei centrale termice, daca se monteaza un filtru fernox tf1 (stiu ca are si sita) mai are rost montarea unui filtru Y?
    Am observat ca multi pun filtrul y dupa filtru fernox pe sensul de curgere al apei, cea ce mi se pare si mai incorect.

    Răspunde
  16. Salut, Bogdan! Felicitari pentru noul aspect al site-ului, e intuitiv si placut ochiului! 🙂
    Am mai multe intrebari pentru tine:
    1. Se da casa S+P+E de 200 mp din care 130 incalziti cu centrala Ariston Genus One 24 + boiler 200l, recirculare acm si plita pe gaz la care se gateste aproape zilnic. La parter este ipat, in rest calorifere. Am izolat anul trecut podul cu celuloza 30 cm (inainte era un strat de 10 vata minerala), dar consumul a ramas ca inainte. Consum 2.000-2.500 mc/an de gaz. Cum ti se pare acest consum si ce as mai putea face sa il scad?
    2. La parter am nevoie ca dimineata a fie cald, asa ca e programata sa porneasca pe la ora 6, ora la care caloriferele nu prea merg, ca nu e necesar de caldura. Cat de ineficient e ca centrala sa faca 55 Grade C si grupul de amestec sa scada apa la 40, ca sa nu se incinga pardoseala? Nu exista vreo setare in centrala asta desteapta sa poti programa temperatura de tur pe ore?
    3. Am gasit in meniul centralei doua setari la care nu vad diferenta: 213-Reglare putere maxima incalzire si 234-Procent putere maxima pe incalzire. Care e diferenta intre ele?
    4. Am citit undeva de cineva care a scazut la jumatate puterea maxima pe incalzire si i-a scazut considerabil consumul de gaz. E posibil asa ceva?
    Multumesc si keep up the good work!

    Răspunde
    • 0. Schimbat site din cauză hecăr, care n-a încăput de noi.
      1. 2500 mc * 10,5 kWh/mc = 26500 kWh/an * 0,162 lei/kWh = 4252 lei/an : 9 luni reci = 473 lei/lună. Mareee mi se pare.
      2. Cum spun: NU repede-repede căldură și intermitență fac economia. Ci: temperatura reală = temp. cerută constant, continuu. Dificil. Va fi un articol cu regim staționar = the best, tranzitoriu = enervant și: facturi mari, instalație îmbătrânită infinit mai repede, poluare mai mare + evident, confortul cel mai prost.
      3. AM impresia că 234 nu cere recalibrare gaz. Mi se are util. Nici service-le nu-mi știe răspunde. CU siguranță, un cititor va descoperi.
      4. Da. Vezi pct. 2!

      Răspunde
      • Ai fost foarte prompt, dar nu prea mi-ai raspuns la „chestiune”. Incerc sa reformulez pe scurt:
        1. Consumul de gaz e mare, am inteles. Ce mai pot face ca sa il scad? (fara sa reduc temperatura interioara)?
        2. Am inteles ca regimul stationar e the best, dar asta se preteaza cel mai bine cand ai doar incalzire in pardoseala. Cat de mare e pierderea cand centrala trimite apa pe tur la 55 grade si grupul de amestec o scade dupa un metru la 40?
        3 si 4. Cat pot sa scad puterea maxima pe incalzire fara sa am probleme? Si ce probleme ar putea aparea?
        5. Multumesc inca o data!

        Răspunde
          • Si totusi, ca sa am pardoseala fara alternari orare, ar trebui sa am temp. f mica a apei din pardoseala. Asta inseamna ca turul ramane pe 50 pt calorifere si pardosela pe 30, prin grupul de amestec. E eficient sa impun scaderea aceasta?

            Răspunde
          • Sunt perfect de acord cu o temperatura sub 30 pt pardoseala. Cu ce NU prea sunt de acord e ca centrala sa faca 50 (ca atata au nevoie caloriferele) si ipatul sa foloseasca doar 30 din cele 50. Adica, centrala baga 50 si eu folosesc doar 30. Mai e eficienta treaba asa?

            Răspunde
            • Evident că e eficiență. Scopul vieții grupurilor de amestec = coborâre temperatură când în aceeași instalație există și calorifere, aeroterme, perdele de aer cald. etc.-temperaturi-înalte.

              Răspunde
        • Vlad, si eu sunt cu IPAT la parter si calorifere sus. Nu am nici un grup de amestec, pompe…sunt pe curba 0.5 si inca nu am depasit 31 grade pe tur (cand sunt 0 grade afara), reglarea se face prin Sext, nu am nici un senzor intern si am constant 23 de grade atat jos cat si sus (chiar putin mai mult sus pe calorifere)
          Trebuie incercat, nu inseamna ca daca ai calorifere sus nu pot sa dea destul caldura pe temperatura joasa.
          Eu am setat la 231 – 40 iar la 234 – 35

          Răspunde
          • Probabil tu ai caloriferele supradimensionate, de fac fatza la temperatura joasa. La mine sunt destul de mici caloriferele. Nu inteleg cum ai setat diferit cele doua valori, practic nu e aceeasi setare? Sau care e diferenta intre ele?

            Răspunde
    • Ciudat ca consumul e la fel tinand cont ca ai crescut considerabil izolatia la pod. Consumul clar ca depinde si de restul izolatilor, performanta geamurilor si se spune ca si de etansietate, ca una e sa schimbi aerul o data pe ora sau de 3-5 ori. Eu am un consum de 2000mc pe an la 177mp utili, temeratura de 23, din toamna pana in primavara. Acuma am schimbat centrala, o sa vad daca a adus reducere la factura, confort sigur.

      Răspunde
      • 2000mc gaz * 1.6 ron = 3200 ron pe an
        In Ianuarie ai 22% din consumul anual , adica 22% din 3200 ron = 704 ron / Ianuarie
        2000mc gaz = 20.000kwh/an : 177m2 = 113kwh/m2an la temperatura interioara de 23C

        Răspunde
      • Da, e ciudat ca nu a scazut consumul. O explicatie ar putea fi ca de cand a inceput pandemia se sta mai mult acasa, ceea ce implica consum mai mare de acm si gatit mai mult. Totusi, cred ca si consumul pentru incalzire a crescut…Cred ca cea mai multa caldura o pierd prin aerisire, aerisesc o data pe zi, dar bine. Vecinul meu care are casa identica si mai slab izolata nu prea aeriseste si consuma mai putin.

        Răspunde
  17. Pentru a putea folosi doar pompa interna a centralei pe gaz ( impreuna cu incalzirea in pardosea ) fara nici o alta pompa exterioara , centrala pe gaz NU trebuie sa aiba supapa de bypass sau daca are , sa fie reglabila manual ( sa se poata regla manual de catre inginerul de service , utilizator etc )

    Ce parere aveti de distribuitoarele de incalzire in pardosea cu echilibrare hidraulica dinamica , gen : Rehau Easyflow , IMI Hydronic Dynacon Eclipse sau Uponor Vario S DFC ?

    Rehau : Heizkreisverteiler Easyflow
    IMI Heimeier – Dynacon Eclipse Radiant System: Discover how easy commissioning can be!
    Sint mai usor de echilibrat hidraulic in instalatiile de incalzire in pardosea decat instalatiile cu distribuitoare standard ( clasice ) ?

    Distribuitoarele cu echilibrare hidraulica dinamica sint fara actuatoare ( servomotoare ) electrice .

    Răspunde
    • Centralele moderne cam au supapă Δ presiune, să nu meargă pompa înfundat. Nu cred că poate fi reglată. Așa e proiectată o CT. Să dăm credit inginerilor care au dimensionat acea supapă Δp. Oricum, se poate lăsa un calorifer, o buclă de pardo fără actuator. Simplu. Pompele sunt modulante. Immergas-ul poate fi setată pe Δt = 5°C = economie de energie electrică, nu de gaz. Sh!ty Genus are cea mai mică Δt de 10°C, așa că: setez pompa pe turații maxime. Era super-ok să fi avut Δt de 1..3°C.
      ¯\(°_o)/¯ Am un amic foarte bun la Imi, deci: recomand Imi.
      Echilibrare hidra = ekilibrare termică. Cea făcută din proiectare și în exploatare de om = the best. Dacă proiectarea și echilibrarea sunt nasoale = acele piese de echilibrare pot ajuta. Io nu folosesc veci. Într-adevăr, mă ajută experiența plictisitor de lungă de proiectare (1995), exploatare, urmărire confort clienți.

      Răspunde
  18. Salutari.
    Avem o casa construita in 2015. Caramida Porotherm 30, plus polistiren 10. Casa este P+1+M. Ferestre nici prea multe, nici prea putine, dar de buna calitate, trei foi de sticla.
    Suprafata utila: P -90 mp. Etaj – 90 mp. Mansarda – 60 mp, dar aici e mai mult depozitare si loc joaca copii vara, desi am instalat si aici 3 calorifere, a fost mai simplu sa facem atunci toata instalatia. Iarna nu am pornit decat de 2 -3 ori poate un calorifer, cand a fost foarte frig, acolo avand masina de spalat haine de fapt. Total 3 bai.
    Calorifere vreo 6 de 160 lungime/60 inaltime, din otel.
    Plus unul in living de 300 lungime si 50 inaltime si altul intr-o camera a unui copil de 200 lungime pe 30 inaltime. Nu ma intrebati, asa au fost geamurile proiectate, asa au facut instalatorii atunci instalatia.
    In cele 3 bai calorifere tip prosop, medii.
    Ar mai fi in mansarda 2 calorifere de 120/60 si unul de 250/30.
    Conectati la termoficare oras, agent primar. Avem practic un punct termic, o anexa lipita de casa efectiv, de vreo 5 mp, in care acum este schimbatorul de caldura, tevi, robineti, pompa, boiler 100 litri prin care trece apa calda (fara a fi folosit electric decat daca nu merge termoficarea orasului). Din anexa pleaca practic spre casa apa calda si separat alte doua tevi, tur si retur pt incalzire.
    A venit gazul, am fost racordati, este tras in acea anexa si separat in bucatarie pt plita, care deja functioneaza pe gaz ok.
    As vrea sa stiu ce tip de centrala pe gaz sa cumpar, respectiv cati kw, sa faca incalzire si acm sau doar incalzire, caz in care cum fac apa calda, folosesc boilerul actual, care are deja 5 ani, trebuie altul.
    Precizez ca in Dr.Tr.Severin, gazul e doar de cativa ani, iar firmele nu au inca experienta, fiecare recomandand probabil fie ce au, fie modele la care asigura service si stiu cu ce se mananca, dar cam atat, nu prea poti discuta cu ei pe larg. Centrala va fi montata in acea anexa.
    2 adulti + 2 copii, plus ocazional un bunic/bunica.
    Multumesc anticipat.

    Răspunde
      • Salut. Revin cu o intrebare scurta, sper. Am facut o plimbare pe la cei din orasul meu, Tr. Severin si nu prea am primit raspunsuri clare. Multi evident recomanda puteri mari, de 30 sau 35kw, ca e la moda la romani asta. Altii au de toate, ce vrea clientul, fara sa iti spuna clar ce ti-ar recomanda el, la casa pe care o ai tu. O singura firma, la ce am eu, mi-a spus ca imi recomanda Viessmann 100, varianta de 26 kw, cu boiler separat, al meu adica. Sau varianta cu boiler inclus, cum prefer eu. Ei recomanda separat, sa il folosesc pe al meu. Din pacate ei nu au Ariston si nu monteaza. Am gasit altii care au Ariston, dar nu au fost in stare sa imi explice care ce si cum face, ei monteaza ce comand eu. Asadar, cu speranta ca nu sunt stresant, desi clar ca sunt. Sorry. Ce recomanzi sa iau. Buget, cu tot cu montaj (care e cu tot ce trebuie maxim spre 1200 la noi) spre 6500 lei. Merci mult.

        Răspunde
        • Te rog să citești pagina Contact. Acolo spun: Nu îi contrazicem, convingem pe alții. Spună, facă, recomande fiecare ce vrea! DECI, te rog, citește: Top CT gaz și acest comentariu: Alteas cea mai nașpa.

          Nu mă mai întrebați de Viessmann Vitodens 100-W, VĂ ROOOG. RECOMAND DOAR VIESSMANN VITODENS 222-W.

          Am clienți (optimizare inst. existente) care nu aveau niciun confort cu încălzirea în pardoseală. Au înțeles ce le-am arătat fizic în casa lor = Vitodensu 100 dat cadou socrilor, luat Genus. Adică, nu vorbesc fără mine. Știu ce recomand, știu cum funcționează în realitate. NU MĂ INTERESEAZĂ branduri și alte vrăjeli de comerț.

          Răspunde
          • Punctual: intre Ariston Alteas One 24 si Ariston Clas B One 24, ce sa aleg, raportat la situatia mea, evident.
            Prima costa 4400 lei, a doua 5500 lei.
            Prima are net, a doua cred ca nu, asta vad eu cel putin. Conteaza sincer?
            A doua are 2 boilere de 20 l observ, prima e instant vad.
            O pot pe prima cupla cu boilerul meu extern actual de 100 l, la nevoie. Ce costuri si daca merita.
            Cam atat. Multumesc.

            Răspunde
          • In casa exista 3 dusuri. Evident, in 5 ani, nu au fost niciodata folosite simultan. Doua odata au mai fost, cand venim din vreun weekend, special vara, mai mirositori sa fiu poetic, suntem 2 persoane simultan la dus. Sa folosim in acelasi timp 3, never. Nici macar cuplat cu bucataria nu cred ca se va intampla, poate odata la 2 ani o situatie din asta.

            Răspunde
            • Da. Io nu prea recomand acumularea (niciodată boiler cu serpentină, mai nou). Aș recomanda așa:
              a) Genus One 24 = 3450 lei, sau
              b) Chaffoteaux Niagara Advance 24 (de fapt: Genus cu acumulare de 40 litri) = 5800 lei.
              Centralele astea au același schimbător cu plăci de 24 kW = duș continuu + acumularea de 40 litri (fără nicio stratificare pe verticală) care se regenerează sub 4 minute (pentru acele situații în 2 ani de suprapunere aceleași minute sub 2 dușuri).

              Răspunde
        • Am avut Vitodens 35kW, am schimbat-o cu Genus, pe vremea aceasta. Vitodensul nu il puteam „controla”, Tmin>30grade, Pmin 11kW. Asta o setezi brici, adica senzorul extern 🙂 15 grade afara, 25 grade apa, 10 grade afara 27 apa… si pare-se ca si consumul e mai mic 🙂 dar inca e in verificari.

          Răspunde
          • Utz e cititor, scriitor pe site. Nu client căruia să-i fi arătat fizic, în propria-i casă, cu propria-i instalație de încălzire în pardoseală, fenomenul aiurea: când ∃ Vitodens 100-W(eci) recomandat de mine. Utz pur-și-simplu a înțeles textul acestui site, spre deosebire de: muuulți instalatori, muuulți ingineri de service centrale termice, chiar muuulți ingineri de instalații.
            Mulțumesc, Utz.

            „Electrica ca electrica, dar hidraulica ne omoară.”

            Răspunde
          • Apropo de recomandarile magazinelor, am intrebat de ce nu aduc centrale mai mici de 24kW, raspunsul a fost ca nu le accepta cei de la Eon si nu le dau aprobare… ori inventii, ori si la unii si la altii le convin centrale mari, preturi mai mari, consumuri mai mari…

            Răspunde
            • Mda. Nu cred. Nu e cerere. Punct. Nu doar eon dă gaz. Pot avea stație de butan etc.
              Așa știe Rămânia: biceps = putere. Doar să ne uităm la politica românească și totul devine clar.
              Să fiu de acord cu o părere extra-instalații aici: În Rămânia ∃ mai multă incompetență, decât hoție.

              Răspunde
Mastercard Visa
Termeni și condiții · Confidențialitate și cookies · Date facturare · ANPC · Platforma SOL