Valabil pentru Ariston Cares, Clas, Genus, Alteas și Chaffoteaux (Ariston de Franța) Niagara și Mira Advance. Articolul nu înlocuiește Manualele tehnice.
Utile: Setări explicate CTgaz Ariston; Cum aleg curba de adaptare la CTgaz; Automatizare Sibotherm; Cel mai bun termostat smart = adaptarea meteo.
Setări rapide CTgaz Ariston
| # | Setări CTgaz Ariston pentru instalații IPAT Sibotherm |
|---|---|
| 220 | putere pornire: minimul posibil (depinde de lot aparat) |
| 223 | senzor pardoseală: lăsăm 0; setăm 1 (=TA2) numai când folosim fișa TA2 pentru senzor exterior neoriginal |
| 231 | putere maximă încălzire: minimul posibil (depinde de lot aparat) |
| 232 | putere maximă apă caldă: 100 |
| 233 | putere minimă încălzire: 0 |
| 234 | procent din putere maximă încălzire: minimul posibil (depinde de lot aparat) |
| ⚠️ | Probabil, iarna sub -5..0°C, trebuie mărite 231 și 234; cu aceeași valoare 231 = 234 = 10..20..30! Primăvara, refacem 231 = 234 = 0. Pentru protocolul de uscare șapă: 231 = 50 și 234 = 100. |
| 237 | post-circulație pompă: 15 minute. Irelevant pentru Sibotherm, post-circularea e continuă dacă centrala nu e comandată de termostat ON/OFF. |
| 238 | turații pompă de circulație: 1 = viteză maximă |
| 239 | ΔT (tur – retur): 10°C (deși apare indisponibil în manual, poate fi setat) |
| 241 | presiune avertizare lipsă apă: 0,4 bari |
| 245 | turație maximă pompă: 100 |
| 246 | turație minimă pompă: 40 |
| 255 | timp așteptare recuplare pe încălzire după folosire apă caldă: 10 minute |
| 420 | regim de încălzire: 0 = temperatură joasă |
| 421 | tip de automatizare: 3 = numai senzor de exterior. Și când legăm PdC, 421 = tot 3. |
| 422 | curba de adaptare meteo: 0,5 |
| 424 | influență senzor de interior pentru curbă: 0. NU legăm niciun termostat, nici OpenTherm Ariston! |
| 426 | temperatură minimă tur: 23°C |
Setări „vitale”
parametrul
238 = 1
viteză mare pompă
Important, obligatoriu, vital: parametrul viteză pompă 238 = 1 viteză mare. Trebuie să faceți această setare pentru că centrala vine reglată cu 238 = 2, viteză modulantă deloc ok pentru IPAT. Idem 420 = 0 temperatură joasă.

Cu setarea din fabrică, pompa va merge doar la 40% sau 20% din putere.

regimuri de temperatură joasă sau înaltă
IPAT = temperatură joasă
Puteți încerca temperatură joasă și pentru calorifere.
Meniu simplu
OK/Reglaj ecran/Ecran inițial/Ecran Complet = afișează mai multe informații
Meniu (expert)
234 = cod acces în meniu expert
Atenție! După cod, intrăm în secțiunea Meniu (simplu, fără alt cuvânt).
Genus One, One+, Alteas:
apăsare simultan și lung (peste 5 secunde) butoanele săgeată înapoi + OK.
Va apărea 222, facem 234 cu săgeată dreapta.
Niagara: simultan lung ESC (înapoi) + OK; navigare, setare cu rotiță
Clas și Cares:
➕➖ stânga (iconița robinet) simultan lung ambele butoane, apoi, cu ➕ facem din 222 → 234;
➕➖ dreapta (iconița calorifer) = OK și înapoi.
Activare PURGE
Activare ciclu de aerisire (Purge)
One, One+: apăsare lungă buton calorifer/robinet (atenție, dacă dispare simbolul calorifer de pe ecran, înseamnă regim Vară)
Evo: lung simultan butoane ESC (înapoi) + OK.
Cares S: oprim centrala, apoi lung tasta on/off
Niagara: lung tasta ESC (înapoi)
Acest ciclu nu face minuni de aerisire, nu ne bazăm pe el defel! Vezi: Aerisire încălzire în pardoseală.
Buton AUTO
Butonul AUTO se află pe panou, nu trebuie să intrăm (neapărat) în setările expert (parametrul 224).
Buton AUTO = pornire/oprire adaptare meteo, modulare (schimbare) temperatură tur în funcție de cea exterioară (senzor exterior) și cea interioară (senzor interior dacă ∃ Sensys HD/Cube – descurajăm legarea lor în cazul încălzirii în pardoseală). Vezi mai jos parametrii 4xy.
La Chaffoteaux Niagara Advance apăsăm butonul SRA.
Pentru Ariston Cares, vezi parametrul 224; Cares nu are buton dedicat.
Fără AUTO activat, temperatura țintă a turului rămâne cea reglată manual, constantă.
Buton COMFORT
Modelele cu acumulare (Clas B, Niagara) prepară acm și în rezervoare, nu doar instantaneu prin schimbătorul cu plăci. CTgaz combi au un mic conținut de acm între plăci; util dacă centrala e aproape de chiuveta din bucătărie.
Comutare vară/iarnă
Buton calorifer/robinet. Pe modul vară (fără încălzire) caloriferul din dreapta diplay-ului dispare.
58° afișat
58° pe ecran nu înseamnă defect, ci un cod că termostatul nu cere căldură. Când cere, arată temperatura tur setată AUTOmat sau manual. Ideal = caloriferul să fie încadrat în chenar 24/7, fără opriri bruște ale arzătorului, astfel evităm vârfurile de prea cald și prea frig.
Fără termostat legat, nu apare niciodată 58°, iar caloriferul e permanent încadrat în chenar. Chenarul dispare numai când este cerere de apă caldă, reapare după ce trece timpul setat la parametrul 255 – Temporizare comutare pe încălzire după cerere de acm.
Afișare zona 2 sau 3
Atenție! Unii setează ecranul (din neatenție) să afișeze zona 2 sau zona 3. Apare un mic exponent 2 sau 3, deci e irelevantă afișarea 58° sau altă temperatură. Din meniul de utilizator trebuie revenit pe afișare zona 1.
2kW putere
Foarte important! Parametrul 828 ar trebui să arate și 2kW. Dacă sare de la 6kW direct pe 0kW ar însemna că echilibrarea hidraulică nu e cea optimă.
230V tensiune
Tensiunea ar trebui să fie 230V ca senzorii de temperatură să vadă corect. Sub 230V, senzorii (exterior, interior, tur, retur, acm) văd mai cald. Stabilizator de tensiune = ok.
Vreme pe net
Centrala acceptă senzor extern fizic, dar (One+ are wifi încorporat) poate citi temperatura de pe net. ATENȚIE! Vezi parametrul 223.
Activare temperatură pe net
Meniu utilizator (buton OK) / Conectivitate / Vreme pe net / Pornit
Senzor extern fizic
Putem lega un senzor extern Ariston original sau (la fel de ok, fără niciun compromis de calitate) un termistor NTC 10 kΩ (2 lei) din magazin de electronice sau internet. Pentru NTC vezi mai jos cu ATENȚIE parametrul 223.
Post-circulație
Vezi parametrul 237 (motive și rezolvare).
Calibrare gaz
Doar modele vechi (nu gama One+) când schimbăm parametrii 231..233, CT cere recalibrare gaz. Nu facem calibrare gaz pe temperatură joasă, ci pe înaltă; pe joasă, posibil eșuare. Deci, înainte de recalibrare, comutăm pe înaltă.
Atenție! Dacă nu cere recalibrare imediat după schimbări (oricât de mici), o va face după 5 reporniri ale arzătorului.
Chiar dacă meniul afișează Calibrare eșuată, se poate re-intra în meniu cu aceleași apăsări lungi: săgeată înapoi + OK.
Prima calibrare modele System, Clas B și Niagara
Înainte de prima calibrare, setăm parametrii: 250, 257, 263. Dacă nu-i schimbăm, pornește programul anti-legionella imediat, forțat.
Fără termostat
Vezi De ce fără termostat (încălzire în pardoseală [calorifere]).
Pentru cei care vor neapărat termostat wifi
La modelele mai vechi fără wifi încorporat (dar, și la gama One+), poate fi legat un termostat ON/OFF (mufa TA1), setat pe 30°C nu va da comenzi de oprit/pornit. Centrala va funcționa doar după adaptarea meteo cu senzor fizic de exterior (sau de pe net gama One+ wifi); curba potrivită va însemna temperatura dorită în casă. Astfel că:
– vedem temperatura reală din casă pe aplicația termostatului;
– de la distanță putem seta temperatură mai mică pe termostat (19..21°C) și re-pune pe 30°C înainte cu o zi de a se întoarce familia dintr-o vacanță de 7..10 zile. Vezi Cum fac economie la gaz.
N-are niciun rost ca termostatul să fie foarte smart, foarte scump.