„Pompă de căldură sau centrală pe gaz?” este o întrebare din ce în ce mai rar adresată de beneficiarii noștri care au un sistem de încălzire/răcire în pardoseală adaptat meteo. Din moment ce fac răcire, normal că este nevoie de pompă de căldură.
Articolul se referă mai mult non-beneficiarilor Sibotherm, cu încălzire prin calorifere sau în pardoseală dar fără a fi interesați și de răcire prin șapă.
PdC sau CTgaz – ce propune Sibotherm?
Pentru clienții noștri care optează pentru încălzire și răcire prin pardoseală, formula ideală pe care o sugerăm este: centrală termică pe gaz + pompă de căldură de putere mai mică.
De ce această combinație?
- Centrala termică se va ocupa de prepararea apei calde menajere și va servi drept backup pentru încălzire în perioadele de ger năpraznic, adică exact atunci când coeficientul de performanță (COPCOP = coeficient de performanță = putere termică dezvoltată : putere electrică absorbită) al pompei de căldură scade sub pragul parității de preț dintre energia electrică și gaz.
- Pompa de căldură va asigura încălzirea pe durata vremii mai blânde, funcționând cu o eficiență excelentă, și va asigura răcirea pe timp de vară. Alegerea unei puteri mai reduse pentru pompă (kW) garantează o durată de viață considerabil mărită și eficiența supremă, în special pe modul de răcire, unde necesarul de putere este de 3-4 ori mai mic decât cel de încălzire.
Mai multe despre sistemul hibrid în: Pompă de căldură hibridă sau pompă cu centrală separate.
Dacă am calorifere, PdC va fi mai eficientă decât CTgaz?
Nu, sub nicio formă dacă caloriferele nu sunt supradimensionate exagerat. Centrala termică pe gaz va genera facturi mai mici pe parcursul sezonului rece.
Nu te lăsa păcălit de mitul pompelor de căldură care folosesc „freonul” R290, promovate agresiv ca fiind soluții minune „verzi”. Acestea nu sunt mai eficiente în sine comparativ cu cele pe R32; singurul lor avantaj real este că pot livra agent termic la o temperatură mai ridicată (75°C), însă fac acest lucru cu un COP extrem de scăzut pe timp de ger, coborând chiar sub valoarea de 2.
Puteri încălzire/răcire, COP pompă de căldură Hyundai R290 vs R32
Nu am gaz, pun PdC sau plătesc branșamentul de gaz?
Dacă prețul estimat al branșamentului de gaz este comparabil cu cel al achiziției unei pompe de căldură aer-apă de calitate, alegerea este evidentă. În acest scenariu, propunem instalarea unei pompe de căldură aer-apă în locul unei centrale pe gaz.
Dacă am gaz, aleg centrală sau pompă de căldură?
Pentru clienții noștri care își doresc atât încălzire, cât și răcire prin pardoseală, soluția propusă este sistemul hibrid: centrală pe gaz combinată cu o pompă de căldură de putere redusă.
În schimb, pentru casele dotate cu calorifere, sugerăm clar utilizarea unei centrale termice pe gaz. Detaliile tehnice explică perfect de ce.
sCOP-ul este eficiența sezonieră a PdC
Eficiența sezonieră reală (sCOPsCOP = COP-ul mediu al unei PdC per sezon rece. La -15°C, COP-ul poate fi sub 2.) depinde în mod critic de temperatura agentului termic pe tur și de modul în care este gestionată automatizarea.
- Automatizarea potrivită: Noi eliminăm complet automatizările rigide ON/OFF (cum sunt termostatele așa-zise „smart”), pufferele și grupurile de amestec și pompare. Mergem pe o funcționare modulantă, bazată pe adaptare meteo 24/7, adică lăsăm sistemul să lucreze fin, la ralanti.
- Valori reale: Pentru clienții Sibotherm cu încălzire în pardoseală, sCOP-ul unei pompe de căldură aer-apă ajunge în jur de 6 pe întreg sezonul rece (septembrie – mai). Asta înseamnă că primăvara și toamna putem înregistra un COP de 7-10+, în timp ce iarna acesta se stabilizează în jur de 4.
- Sistemul contează: Prin comparație, o pompă de căldură care alimentează calorifere va avea un sCOP mult mai modest, de circa 3,5 pe sezon.
Cât consumă o pompă de căldură aer-apă? COP și sCOP
Această eficiență excepțională obținută de sistemele noastre se datorează exclusiv temperaturii extrem de joase a agentului termic utilizat în instalațiile Sibotherm, care folosește temperaturi medii ale agentului termic între 23-33°C pe întreg sezon rece.
Paritate preț energie curent : gaz
Pentru a calcula eficiența economică, trebuie doar să raportezi prețul curentului electric (lei/kWh) la cel al gazului (lei/kWh). Dacă acest raport de preț este, de exemplu, de 4,5, atunci pompa de căldură trebuie să funcționeze cu un COP mediu mai mare de 4,5 pentru a fi mai rentabilă decât centrala pe gaz. În caz contrar, pompa va consuma mai mulți bani pentru a produce aceeași cantitate de căldură.
Amortizare PdC vs CTgaz pentru încălzirea în pardoseală
În situația în care sCOP-ul estimat al pompei de căldură se situează sub valoarea raportului de preț dintre electricitate și gaz, orice discuție despre amortizarea investiției devine inutilă.
Amortizarea nu se calculează după COP-ul din broșură, ci după sCOP-ul real al instalației și raportul actual dintre prețurile energiei.
Amortizare PdC vs CTgaz pentru încălzirea cu calorifere
Dacă locuința este echipată cu calorifere, în cele mai multe cazuri pompa de căldură va funcționa cu un sCOP aflat sub raportul de preț curent : gaz, ceea ce înseamnă că investiția într-o pompă de căldură nu se va amortiza niciodată comparativ cu utilizarea gazului.
Dacă am gaz și încălzire cu calorifere – dau banii pe PdC sau izolez mai bine casa?
Cei care se află în această situație ar trebui să ignore complet ideea unei pompe de căldură și să își îndrepte bugetul spre îmbunătățirea anvelopei termice a clădirii și înlocuirea radiatoarelor ineficiente.
Iată prioritățile pe care le propunem:
- Jaluzele exterioare: Excelente pentru a păstra căldura iarna și absolut cruciale pe timp de vară pentru a asigura umbrirea naturală.
- Izolație termică suplimentară: Concentrată pe acoperiș (acolo unde aerul cald tinde să se acumuleze natural sub tavan), pe pereții exteriori și pe soclu.
- Vitraje de calitate: Înlocuirea sticlei existente cu una mai performantă, fără a schimba profilele ferestrelor, reduce masiv costurile și deranjul.
- Radiatoare radiante: Schimbarea caloriferelor convective din tablă ieftină cu radiatoare din fontă sau modele de design (cum sunt Cordivari sau Irsap), care livrează căldură prin radiație, nu prin convecție simplă.
- Adaptare meteo: Cel mai important pas tehnic este renunțarea definitivă la termostatele ON/OFF și activarea algoritmului de adaptare meteo pe care majoritatea centralelor moderne îl au deja încorporat în software.
- Centrală termică modernă: Înlocuirea echipamentelor vechi cu o centrală termică pe gaz capabilă de o adaptare meteo reală.
Utile: Merită să înlocuiesc centrala termică cu PdC? sau Top CTgaz.
Concluzie
Concluzia este simplă. Pentru încălzirea în pardoseală adaptată meteo, pompa de căldură are condiții optime de funcționare.
Dacă există deja gaz și se dorește și răcire, sistemul hibrid (PdCPdC = pompă de căldură. Pe site-ul nostru PdC se referă adeseori la pompă de căldură aer-apă. + CTgazCTgaz = centrală termică pe gaz) rămâne soluția pe care o propunem cel mai des.
Pentru instalațiile cu calorifere alimentate deja cu gaz, investiția într-o pompă de căldură este, în cele mai multe cazuri, mai puțin avantajoasă decât investiția în anvelopa clădirii și modernizarea instalației existente.
Buna ziua,
Puteti va rog sa-mi spuneti , pentru o casa de 55 mp utili , ce recomandati centrala pe gaz si incalzire prin pardoseala sau pompa de caldura si incalzire in pardoaseala.
Bransamentul de gaz nu e inca facut, ar costa in jur de 7000 de lei .
Probabil ca ar trebui sa deduc raspunsul din descrierea facuta de dumneavostra mai sus, insa nefiind o persoana foarte tehnica nu inteleg toti termenii prezentati .Multumesc.
Pompă de căldură sau centrală pe gaz
Complicat. Probabil, aș alege pompa de căldură aer-apă.
Încălzire în pardoseală clar: Transferul termic.
Bună ziua!
Casa mare!
130 MP parter
130 Mp mansarda.
Are și subsol.
Recent am fost conectat… la rețeaua de gaz (gaz adus in afara proprietăți). Trebuie sa ma bransez in 6 luni . E obligatoriu… conform legii….
As vrea Incalzire pardoseala cu PDC.
La ce mai folosesc gazul?
Se poate incalzire pardoseala cu PDC si CT pe gaz?
Mulțumesc!
Am pus în articolul ăsta mai multe situații. Fiecare alege cum vrea. Avem mulți clienți care au ales CTgaz + PdC aer-apă.
Salut
Cum anume combin PdC cu CT pentru scenariul in care folosesc CT doar pentru ACM si pentru backup in zilele friguroase de iarna?
Mi-a zis un inginer ca trebuie butelie de amestec, dar mi se pare complicat si nu am spatiu.
O varianta ar fi circuitul PdC sa treaca prin circuitul de incalzire al CT. In marea majoritate a timpului CT nu face nimic. Probabil exista o mica pierdere de caldura in centrala, dar cam atat.
La comanda in zilele friguroase CT porneste si incalzeste si mai mult agentul care vine de la PdC.
Dar nu stiu daca se poate, nu cunosc, nu sunt instalator si nici nu am studii in domeniu.
PdC și CTgaz vor fi legate în paralel (nu în serie). Pe CTgaz punem clapetă de sens (apa nu circulă prin CTgaz când merge PdC). Între ele legăm cablu de termostat (AHS1, AHS2 și contactele de termostat ON/OFF din CTgaz). Setăm oprire PdC la -10°C (de pildă) + comandă către AHS = CTgaz.
Daca ajung sa functioneze ambele ce s-ar putea intampla? In afara de posibila ineficienta.
Alta chestiune: ati folosit covoare capilare la pardoseala? Tot cu apa sunt, dar tevile sunt foarte dese si foarte subtiri. Am doua bai si un balcon care sunt inaltate fata de restul apartamentului. As fi vrut sa aduc totul la acelasi nivel dar sa fie si ceva incalzire. In restul casei as putea folosi instalatie cu teava groasa. Dar pentru camarutele astea m-as gandi la astfel de covoare pe care le ingrop in 1-2cm de sapa (cat o sa fie ca sa iasa la nivel). Eventual le inalt in sapa ca sa fie in primul cm de sapa sa-mi ramana si mie ceva la picioare pentru ca n-o sa am loc de XPS.
Funcționare ambele simultan = temperatura țintă a agentului termic va fi atinsă imediat, se vor opri ambele.
Am „auzit” doar de țevi capilare PPR, n-am montat niciodată. Noi nu mai facem sisteme mini (nici proiectare, nici montaj).
Salutare!
Sistem Hybrid PDC+ CT
Setând CT sa pornească să spunem la -10 gC, iar PDC se oprește…, neavând clapeta de sens pe turul PDC (monobloc), atunci o mare parte din apa calda produsă de centrala va ieși afară, spre PDC = pierderi. Dacă punem clapeta de sens, PDC va porni pentru protecție la 3-7 gC a apei, interferând cu debitul produs de pompă centralei.
Întrebări :
1. In momentul când PDC da comanda sa pornească centrala, pompa de recirculare a PDC se oprește ?
2. Pentru degivrarea PDC, într-un astfel de sistem se folosește energie termică produsă de CT?
3. Care ar fi cea mai eficientă soluție pentru a funcționa un astfel de sistem in condiții optime, fără ca să existe risc de îngheț și de conflict între pompele de recirculare ale celor două surse de căldură? Atât în condiții normale cat și în condițiile în care CT e alimentată prin UPS pentru întâmpinarea penelor de curent.
Mulțumesc!
1. Nu.
2. N-are ce degivra din moment ce PdC nu merge.
3. Nu există niciun conflict în instalațiile noastre. Dar, da, depinde de modelul de CTgaz (unele CTgaz sunt gândite pentru butelie, puffer, așa că pompa e incredibil de mică) și de geometria instalației – teuri în contracurent, cot-în-cot șamd.
Va salut.
Ma zbat de ceva vreme aici sa facem o comparatie intre pretul unui kwh TERMIC produs de o centrala pe gaz fata de o pompa de caldura aer-apa.
Intrebarea e urmatoarea: Ai (ati) avut curiozitatea de a monta ( experimental) un contor de energie termica pe iesirea unei centrale pe gaz? Masurind diferenta de mc gaz si facind conversia in kwh putem vedea citi kwh termici produce cu adevarat o centrala gaz.
Aici apare si variabila T tur- T retur, care poate baga/scoate centrala in/din condensatie.
Vaillant
Deducem ca eficienta ar fi cca 70% fara condensatie si cca 90% in condensatie
Mai intervine si variabila calitatii gazului. Posibil sa obtinem valori chiar mai mici…
Mersi
N-am avut această curiozitate.
Am montat contoare de energie în unele instalații. Dar, n-am întrebat clienții despre consum gaz vs înregistrare energie.
Inginerii de service măsoară eficiența arderii.
Buna ziua
pdc aer apa sau CT gaz pe gpl?
Pompă de căldură sau centrală pe gaz
Hopa, scuze. Acum observ că întrebi despre CT pe gpl doar (fără gaz natural).
Of, uite că trebuie să fac un articol despre (calcule de fapt).
Însă, cred că aș alege PdC. Dacă există buget, cel mai ok: PdC mică + CTgpl.
Marele avantaj care îl vad pa PdC este faptul ca prețul gazelor este impus de un număr relativ mic de țări. Nu poate fi produs ușor, dacă îl ai în pământ bine, nu îl imporți.
Dar din gaz pot face curent, centrale există deja multe și se mai pot converti cele pe cărbuni.
Curent mai pot face curent și din soare, vânt, nuclear…
Dar din curent nu porți face gaz, cel puțin nu ieftin si ușor.
Deci, pe termen lung e mai probabil sa mai scadă prețul curentului decât al gazelor (relativ între ele cel puțin)
Of, păreri există multe, multe. Mersi c-ai expus-o pe a ta.