Automatizare încălzire în pardoseală

Modificat în
AI-ul SiboGPT la dispoziția beneficiarilor 24/7

Automatizare încălzire în pardoseală nu înseamnă să te joci din telefon cu temperatura, ba 22°C, ba 18°C. La o casă locuită normal, încălzirea în pardoseală merge bine când lucrează continuu, uniform, în regim staționar. Ținta nu este „repede-repede”, ci constant 22°C în casă, cu temperatură joasă a apei și fără zbateri inutile.

Pentru casa omului, automatizarea bună înseamnă întâi sursă de căldură potrivită, apoi instalație echilibrată, abia la urmă termostate și actuatoare.

Întâi echilibrare, apoi automatizare

Nu monta și nu porni automatizarea înainte de echilibrarea hidraulică. Primele 2..3 săptămâni după mutare sunt pentru reglaje reale, nu pentru joaca din aplicație. Omul vede unde e mai cald, unde e mai rece, mai umblă la debite, uniformizează casa. Abia după aceea are sens orice automatizare.

Cea mai bună automatizare

Pentru încălzire în pardoseală, cea mai utilă automatizare este adaptarea meteo, adică sursa de căldură să-și varieze temperatura apei după temperatura de afară. Asta ține casa stabilă și evită enervantul „ba prea cald, ba prea frig”.

Mitul că „automatizarea” înseamnă neapărat n-șpe termostate, reglete și actuatoare este un fel de mit. În casa omului, confortul vine în ordinea asta:

  1. sursă de căldură aleasă corect și exploatată corect,
  2. instalație proiectată și echilibrată corect,
  3. abia după aceea zone, termostate, aplicații.

De ce nu prea are sens joaca din telefon

Încălzirea în pardoseală are inerție termică mare. Nu încălzești doar aerul, ci și șapa, placa, pereții, finisajele, mobilierul. La o casă normală vorbim de zeci sau sute de tone care nu reacționează instantaneu la comanda din iPhone. De aici apare disconfortul: cobori prea mult temperatura, apoi vrei recuperare rapidă și obții fix opusul confortului.

Regim economic nu înseamnă 22°C ziua și 17°C cât ești plecat. Mai sănătos este 22°C și 21,5°C. De fapt, noi propunem chiar 22°C permanent.

Automatizarea nu face echilibrarea

Termostatele nu „echilibrează” instalația. Ele doar decalează încălzirea între camere: se închide încăperea avantajată și, în sfârșit, mai ajunge căldură și în cea dezavantajată. Asta nu e echilibrare, e o cârpeală scumpă. Dacă instalatorul a uitat reglajele hidraulice, nu rezolvi aruncând bani pe automatizare.

Revin, te rog să vezi echilibrarea hidraulică. Acolo este confortul real, nu în perete, într-un afișaj lucios.

Ce fac, de fapt, termostatele

Un termostat comută între „confort” și „economic”. Gata. Dacă diferența dintre ele e mică, poate avea rost. Dacă visezi că vei încălzi instantaneu o cameră rece prin pardoseală, nu. Acolo fizica îți taie elanul.

Noi avem o vorbă: „Termostatele latră, șapa merge.”

Cum arată varianta sănătoasă

  1. Sursă de căldură capabilă de putere minimă mică și temperaturi joase ale apei.
  2. Fără temperaturi mari pe tur doar ca să „meargă repede”.
  3. Adaptare meteo activă tot sezonul rece.
  4. Echilibrare hidraulică făcută înainte de orice automatizare.
  5. 1..2 zone au sens. 10..12 zone într-o casă obișnuită sunt, de regulă, spectacol tehnic fără rost.
  6. Camere rar folosite pot avea control separat simplu, local (fără comandă către PdC/CTgaz), nu neapărat un circ centralizat.

Concluzia utilă

În casa omului, automatizarea bună pentru încălzire în pardoseală nu este cea cu cele mai multe sârme, actuatoare și ecrane. Este cea care ține instalația jos ca temperatură, continuu ca funcționare și uniform ca rezultat. Adică: sursă de căldură potrivită, adaptare meteo, echilibrare corectă și abia apoi, unde chiar are sens, câteva zone.

Util de citit: Ce caută lumea pe Google iarna? Rezolvarea problemelor instalației de IPAT.


A fost de folos articolul?
5★ pe Google? Mersi.


Despre autor

Lasă un comentariu

206 comentarii la „Automatizare încălzire în pardoseală”

  1. salutare,

    am citit articolele tale – interesante si pt. oameni non-tehnici, ca mine.

    intrebarea mea – ce pot face daca am centrala pe bloc si IPAT? sistemul pe care l-am preluat e cu centrala pe bloc, grup de amestec si pompa, cu un singur termostat, taman pus in camera cea mai mica.

    singura solutie ar fi termostate on/off in camere? orice sfat e bine venit.

    Răspunde
  2. Salut, Bogdan!
    Am mai scris acum câteva zile legat de o CT Motan de apartament. Am descoperit că există un senzor de temperatură exterioară ce poate fi legat la centrală și care ar modifica puterea.
    Centrala are putere maxima de 24kW și putere minima 10kW.
    Merită să plătesc 150 lei pe senzor și 150 lei pe montaj? Ar fi o diferență de consum atât de mare de la 24 kW la 10 kW?
    Am încercat să o blochez pe căldură tot timpul și să scad temperatura apei din calorifere de la 55°C la 40°C, însă a consumat mai mult gaz în felul acesta. Probabil pentru că nu a scăzut și puterea.

    Răspunde
    • Senzorul de temperatură dă informația softului de adaptare meteo: temperatura de tur va depinde de frigul de afară. Iar, puterea centralei se schimbă în funcție de temperatura țintă a turului la un moment dat.

      150 lei înseamnă că totul va fi automat, deci, comod. Dar poți modifica temperatura de tur cu mâna, tot comod, din moment ce centrala e în bucătărie.

      Temperatură joasă Senzor extern & intern

      Pentru un apartament nu e mare diferența că CTgaz merge cu 10kW sau 24kW, ambele sunt aiurea, puteri prea mari.

      N-are cum să consume mai mult dacă scazi temperatura apei:
      1) a fost mai frig afară în comparație cu perioada aleasă de tine;
      sau
      2) a fost mai cald în casă versus aceeași perioadă de referință.

      Răspunde
      • Am înțeles. Într-adevăr, am făcut comparația fix în zilele în care au fost -12-14°C noaptea și am crescut de la 20-20.5°C la 21°C.
        Dacă montez senzorul de temperatură exterioară pot păstra termostatul, nu? E un Computherm Q7 cu fir pe care îl țin pe 21 când suntem acasă și 20 când suntem plecați.

        Răspunde
        • \(°‿°)/

          Senzorul exterior n-are treabă cu termostatul, pot fi folosite ambele simultan.
          Computherm-ul are micro switch-uri, poziționate în anume fel, schimbi histerezisul. Din ce-mi amintesc, poți alege: ±0,1°C, ±0,2°C, ±0,5°C. Din fabrică vin pe ±0,5°C. Încearcă un histerezis mai mic, temperatură mai uniformă (dacă vrei să păstrezi comenzile de la termostat, zic).

          Răspunde
Mastercard Visa
Termeni și condiții · Confidențialitate și cookies · Date facturare · ANPC · Platforma SOL