Incalzire in pardoseala Cluj

Modificat în
AI-ul SiboGPT la dispoziția beneficiarilor 24/7

Unde facem lucrări? Nu doar în Cluj.

Facem lucrări de montaj încălzire în pardoseală în județul Cluj (Cluj-Napoca, Florești, Apahida, Dezmir, Baciu, Feleacu, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla)
și
oriunde în țară — Botoșani, Teleorman, Tulcea, Timiș, Ilfov etc.

Ce fel de lucrări?

În principal: Încălzire/răcire în pardoseală cu agent termic (IRPAT) în Cluj și în țară.

  1. Încălzire/răcire în pardoseală cu agent termic (IRPAT);
  2. Montare pompă de căldură — instalații noi sau existente (folosite sau nefolosite);
  3. Instalații sanitare − dacă facem și montajul IRPAT.

Pentru transparență totală, în pagina Ce (nu) facem sunt descrise lucrările pe care nu le executăm (ex: intervenții mici, reparații la instalații făcute de alții etc.).

Nu facem lucrări de IRPAT fără proiect tehnic (Cluj sau țară)!

Multă lume din Cluj ne întreabă: „Cât costă montajul pe mp?”.

Nu facem lucrări de încălzire în pardoseală fără proiectul tehnic realizat de noi. De asemenea, nu lucrăm după „proiectul” pe care îl are clientul (adesea acel pas de 10 cm peste tot scos la imprimantă de magazinul de bricolaj). Calitatea Sibotherm e garantată de proiectarea proprie.

Link: Temă proiect încălzire în pardoseală

În Cluj (chiar și prin țară, observăm) pot fi oferte mai ieftine, dar fără proiect tehnic elaborat. Diferența se vede iarna, în confort și în factură, mai ales cu pompă de căldură.

Cât costă încălzirea în pardoseală în Cluj sau în țară?

Prețul este transparent și detaliat. Nu există costuri ascunse „de șantier”.

Link detalii preț: Încălzire/răcire în pardoseală preț

De ce Sibotherm în Cluj sau în țară? Ce facem diferit?

Principala diferență față de piața locală și națională este filozofia din spatele instalației: inginerie, nu „complicații”. Căutăm simplitate, fiabilitate și confort cu eficiență maximă, eliminând complexitatea inutilă care umflă devizul.

  • Proiectare reală, nu simplă aritmetică. Nu folosim „celebrul” pas de 10 cm peste tot. Fiecare încăpere are necesarul ei de căldură, deci pașii de montaj ai țevii vor fi diferiți (între 5 și 25 cm) pentru a asigura o temperatură uniformă în toată casa. Te rog, vezi articolul despre de ce pasul de 10 cm peste tot este o greșeală.
  • Adaptare meteo, NU ON/OFF. Aceasta este diferența fundamentală. Sistemele noastre funcționează continuu, adaptând temperatura agentului termic (cu o medie tur/retur între 23°C și 33°C) în funcție de temperatura exterioară, 24/7. Asta înseamnă confort constant și consum minim. Majoritatea pieței folosește sisteme ON/OFF cu termostate, care pornesc și opresc brutal instalația, creând variații de temperatură, disconfort și un consum mai mare. Să nu rămânem în epoca cazanelor pe lemne „smart”. Te rog, vezi articolul despre Problemele încălzirii în pardoseală cu termostate ON/OFF.
  • Fără componente inutile. Datorită adaptării meteo, eliminăm complet necesitatea unor echipamente care complică și scumpesc instalația: grupuri de pompare și amestec (GPA), puffere, butelii de egalizare, termostate de cameră și zeci de actuatoare. Sistemul nostru este hidraulic simplu, zvelt, eficient și fiabil.
  • Consum dovedit redus. Casele echipate de noi au un consum mediu de ±3,5 W/m² în lunile de iarnă, mult sub standardul unei case pasive. Poți vedea cât consumă concret beneficiarii noștri.
  • Apă caldă menajeră separată. Pentru prepararea apei calde, propunem un boiler cu pompă de căldură proprie, independent de pompa de căldură pentru încălzire/răcire. Asta aduce eficiență maximă pentru ambele sisteme și prelungește durata de viață a echipamentelor, instalației, finisajelor.
  • Sistem hidraulic simplificat. Folosim o distribuție ramificată de la sursa de căldură la distribuitoare, nu un alt distribuitor mare în camera tehnică. Este mai simplu, mai ieftin și mai eficient.
  • Instalații sanitare durabile de apă rece și caldă: Sistem ramificat (cu teuri) din PPR care are presiune de lucru de 20 bari și temperatură maximă de lucru de 95°C. Evităm sistemele PEX care „duc” numai 6 bari și 60°C.
  • Recirculare apă caldă menajeră: Comod și eficient apa caldă vine caldă în secunde, fără așteptare, fără aruncare ACM răcită prin țevi și distribuitoare.
  • Asistență tehnică: Înainte de lucrare și după lucrare oricâți ani − prin e-mail ori telefon cu om sau prin inteligența artificială SiboGPT non-stop 265/265.

Cea mai bună carte de vizită? Cele 5,0★ pe Google din peste 900 de recenzii reale.

Răcire prin radiație de pardoseală

Verile în Cluj/țară devin tot mai toride. Cu sistemul nostru, aveți inclusă opțiunea de răcire prin radiație de pardoseală. Pompa de căldură comută automat pe răcire (sau manual din controler sau telefon), menținând casa răcoroasă pasiv, fără curenți de aer condiționat.

Nu veți putea face răcire prin radiație de pardoseală sau va funcționa total incoerent dacă:

  • Termostatele „smart” nu au funcție de răcire;
  • Există grupuri de pompare și amestec;
  • Pompa de căldură este supradimensionată;
  • Țeava de IRPAT e prinsă în placă cu nuturi − contact foarte slab între țeavă și șapă.

Cum primesc o ofertă?

Procesul este digitalizat și simplu. Completați formularele de mai jos pentru a primi o ofertă personalizată:

  1. Formular ofertă încălzire/răcire în pardoseală
    • Notă: Dacă acceptați oferta de încălzire, putem oferta și instalațiile sanitare.
  2. Formular ofertă montaj pompă de căldură

Sau prin:

  • mail@sibotherm.com: Avem nevoie de suprafețele utile per etaj și județul.
  • Telefon: +40758438289.

Top județe cu proiecte și lucrări Sibotherm în 2025

  1. Ilfov – 85
  2. Cluj – 82
  3. Brașov – 34
  4. Argeș – 23
  5. Timiș – 21
  6. Prahova – 19
  7. București – 18
  8. Dâmbovița – 16
  9. Dolj – 15
  10. Constanța – 14
  11. Iași – 14
  12. Hunedoara – 12
  13. Bihor – 11
  14. Sibiu – 11
  15. Neamț – 8
  16. Teleorman – 8
  17. Tulcea – 8
  18. Mureș – 7
  19. Giurgiu – 7
  20. Ialomița – 7
sibotherm_2025_grafic_judete
sibotherm_grafic_județe_proiecte_și_lucrări_anul_2025

☏ Alte firme propuse

9⁰⁰ → 17⁰⁰, luni → vineri
nu după 17⁰⁰, nu sâmbătă, nu duminică

Nu colaborăm cu nimeni:

  • instalatori,
  • arhitecți,
  • constructori,
  • firme de șape,
  • firme de panouri voltaice
  • alți proiectanți.

Alte firme înseamnă că nu suntem noi, grup Sibotherm. Relația dvs cu ei va fi total independentă de noi. Serviciile, produsele lor n-au nicio legătură cu noi; doar propunem firmele (persoanele) de mai jos, nu le impunem.

Service pompe de căldură Cluj

reparații orice marcă de pompă de căldură
i-ții, echipamente de frig: rezidențial, comercial, industrial
0745514338, Alin /Cluj-Napoca + 100km

Service, VTP/AF centrale Cluj

reparații orice marcă de CTgaz
0772213911, Victor /Cluj-Napoca

Automatizări, echilibrare hidra

încălzire în pardoseală, calorifere, sanitare
spălare instalații, echipamente, rectificări, optimizări
0740283217, Horațiu /Cluj
horatiubora@gmail.com

Smart home

HVAC, IRPAT, smart home, automatizări
iluminat, ventilat, acces, siguranță, media

0744132133, Sergiu /Cluj
popescunsergiu@gmail.com
shhi.ro

Gaz

branșament, utilizare
0752125670, Zolii /Cluj

0745501561, Pavel /Cluj

Apă, canal

branșament & exterioare
0745501561, Pavel /Cluj

Design interior

Nera Design Studio

Lasă un comentariu

296 de comentarii la „Incalzire in pardoseala Cluj”

  1. Salut Bogdan,
    Pentru IP la etaj ma pot duce la sigur doar cu plasa sudata direct peste placa? Sau ar trebui sa pun si niste polistiren extrudat acolo sa fie?
    Multam…

    Răspunde
    • O folie (sac de nailon mai gros) sub plasă, să fie șapă flotantă.
      Nu tb polistiren obligatoriu.
      Caută pe google: Uponor Minitec!

      Răspunde
  2. Salut!
    Tot fac comparatii calitate/pret/rapiditate executie/ compatibilitate si eficienta cu î. prdoseala intre urmatoarele: linoleum de la tarkett sau forbo ( solicita maxim 27 gr Celsius temp pe spatele suprafetei) vs pard epoxy ( aici ma gandesc daca nu cumva se elimina VOC in timp de la î. pard.) vs clasica gresie ( aici e probl timpului de executie, temp mai ridicate).
    Tu ce ai alege?
    Multumesc anticipat

    Răspunde
    • Epoxidicele au R = +/-0,005 W/mpK. Contact maxim cu șapa.
      Dacă vorbim de pompă de căldură, aș alege epoxi.
      Centrala termică pe gaz își micește randamentul câteva procente. N-ar fi așa relevant.
      În rest, m-aș uita la rezistența termică a diferitelor finisaje. Se poate calcula în josul paginii: Proiectare – suport.

      Răspunde
  3. Salutare,

    Am mai incercat sa scriu azi un comentariu dar m-a batut tehnologia, cred; asa ca daca o sa apara duplicat imi cer scuze de pe acuma.
    M-a lovit si pe mine sa ideea sa imi pun incalzire in pardoseala intr-un apartament cu 3 camere dintr-un minunat bloc comunist (din’ala facut din placi dar pe care l-am izolat cu polistiren de 10). De ce? Pai am fost pe la altii care au si tare-i placut sa vina caldura de la talpi.
    Dar sa trec peste. La Buzau nu luati lucrari? Stiu ca-i departe rau dar na, intreb ca sa fiu sigur. As scapa si eu de batai de cap, cautat sisteme de incalzire in pardoseala, cautat firme care fac asa ceva, discutat cu ei ca sa fiu sigur ca fac ce trebuie… etc.
    Dar daca nu veniti si daca se poate un ajutor cu niste informatii ar fi minunat.
    Asa cum am zis vreau incalzire in pardoseala intr-un apartament cu 3 camere, la etajul 1, la parter am vecini mai putin pe living care este pe casa scarii (si pe care il voi izola prin casa scarii cu polistiren extrudat grafitat de 5 cm).
    Am gasit aici la Buzau o firma care mi-a facut o oferta pe un sistem IVAR (de fapt initial pe Rehau dar iesea cu vreo 5000 de lei mai mult decat pe IVAR).
    Dar discutiile le-am purtat cu o femeie de la un magazin careia i-am dat schita apartamentului si pe care a zis ca o da la calculat (banuiesc ca au ingineri care fac niste calcule). A doua zi m-a sunat sa imi zica cat ma costa (suficient de multumit ce pret mai ales ca mi-a zis ca in banii astia intra si automatizarea (actuatoare pe 8 zone si 4 termostate) plus ca a zsi ca imi da si un pret bun, zic eu, la manopera.
    Dar nu asta era esenta (m-am lungit incercand sa fiu cat mai explicit).
    Din ce mi-a zis pasul va fi de 10 – cam 60 mp si mi-a zis ca baga 600 ml teava (si am vazut aici la tine pe site ca totusi nu e chiar asa, ca ar trebui calculat). Tot din cautari pe net pe preturi pe producatorul asta mi-am dat seama ca a bagat si grupul ala de amestecare, grup care inteleg ca totusi nu e necesar, ba chiar incurca (ca nu vreau decat incalzire in pardoseala si nici un calorifer).
    Acum din experienta voastra si daca imi puteti spune, un pas de 10 necalculat poate sa incurce mult? Din cate mi-am dat seama suprafetele pe care le am mai mari le-a dat pe din doua (2 zone pe living ca are vreo 17-18 mp, si tot 2 pe bucatarie care are vreo 14).
    Am inteles eu bine de aici de la voi dar la o suprafata de vreo 60-65 mp e nevoie de grup de amestec, in conditiile in care voi avea doar incalzire in pardoseala? Eu am inteles de la voi ca nu si chiar cred asta pentru ca este logic din modul in care ati descris asta.
    Ar fi buna o Alteas One Net de 24 kw care inteleg ca are integrat sistemul CUBE, care am vazut ca are raport de modulatie foarte bun. Ma gandesc ca si pompa din centrala asta este una buna. Decat sa dau bani pe grup de amestec nu mai bine investesc banii aia intr-o centrala mai buna, cum este Alteas.
    Sau o varianta buna ar fi si Genus one net, tot de 24 de kw, care la interior e la fel ca Alteas (cred), are si Cube-ul instalat, da-i mai ieftina cu vreo cateva sute de lei bune decat Alteas (ce-i drept nu are panou de sticla ca Alteas dar nici nu tin sa aiba sa o montez intr-un balcon).
    Am uitat sa intreb.. Care ar fi o lungime maxima de circuit? Am gasit prin alte parti ca ar fi de maxim 70 metri (cred ca de asta ce mi-a fost ofertat este un distribuitor cu 8 zone).
    Si daca nu cer prea mult (desi am impresia ca am facut-o) s-ar putea folosi automatizarea de la Ariston (Cube, sau nu stiu Sensys Net cu termostate pe fiecare camera, tot d’astea smart) pe actuatoarele si automatizarea de la IVAR sau trebuie sa merg categoric pe termostatele de la IVAR (care intre noi fie vorba arata urat tare) pentru ca automatizarea de la IVAR nu accepta decat termostatele de la ei. Am vazut ca sonda externa este obligatorie indiferent de care model de centrala din cele doua aleg. Sondele interne banuiesc ca sunt termostatele alea si daca as alege sistemul de la Ariston, ma gandesc ca termostatul da comanda la actuator si il inchide dar dar comunica si wireless cu Sensys-ul sau Cube-ul si centrala isi poate face treaba cum trebuie (curbe de incalzire le zice? memoria mea nu e foarte buna..).
    Posibil sa fi scris multe tampenii si imi cer scuze pentru asta dar si pentru ca am scris aici o intreaga poveste rapindu-va o gramada de timp numai sa o cititi.

    Multumesc mult

    Răspunde
  4. Salut, Bogdan!
    Am in executie (regie proprie) o instalatie de incalzire in pardoseala la o casa P+1 cu CT Ariston Genus One 24 kW.
    La etaj 45 m2, distribuitor 4 cai, traseu calculat 290 ml cu teava 16 mm.
    La parter 65 m2, distribuitor 6 cai, traseu aprox. 400 ml cu teava de 16mm.

    Toti meseriasii ma ameninta ca imi trebuie: o butelie de egalizare din care sa plec cu o coloana separata pt fiecare circuit spre distribuitoare si cu CATE o pompa la fiecare.

    Nu imi ajunge pompa din CT si o singura coloana (PPR 32) spre cele 2 distribuitoare, fara nici o butelie?

    Multam fain

    Răspunde
    • Please!
      Grup amestec DEGEABAAA!
      Du-te pe str. Predeal 32C să vezi o casă D + P (Hu = 3,5 m) + 2E, 320 m², cât China! Nicio pompă-n plus față de Genusu One 24. Poți intra. E o firmă de IT. Simpatici băieții.
      De nervi am început să scriu pe site 🙂 Mă bucur c-ajută prin toată țara, pare-se 🙂

      Răspunde
  5. Salut Bogdan,

    Ma uitam pe calculatorul tau pentru estimarea costului incalzirii in pardoseala si am observat ca pentru suprafete egale, la etaj, este pus un distribuitor cu mai multe circuite decat la parter.
    Care ar este motivul acestei configurari?

    Multumesc

    Răspunde
  6. Este totul ok. Vin cu o intrebare totuşi: este compatibil un termostat opentherm cu centrala immergas victrix zeus sup 32 kw ?

    Mulțumesc anticipat !

    Răspunde
  7. Extraordinar! Multumesc frumos pentru acest curs unic!
    Poti sa ma lamuresti, te rog.. este capabila pompa centralei termice in condensare sa recircule apa intr-un sistem de incalzire de 160 mp pe doua etaje (P+1)? Trebuie sa ii adaug alta/alte pompa/e de recirculare acestui sistem? Nu ai scris nimic de vas de expansiune… toti recomanda vase de expansiune aiurea… 🙂

    Răspunde
    • Avem case de 280 mp S+P+2E incalzite doar cu pompa centralei.
      In cel mai negru caz: se interpune ulterior o pompa și gata.
      Repet: incalzirea trebuie sa mearga constant, nu cu heirupul = la maxim + oprit. și arzatorul, și pompa 🙂
      Despre vase de expansiune in pagina Proiectare.

      Răspunde
    • Pfui! S-ar interpreta anti-reclama. Cred.
      Pentru ambele lucreaza fosti colegi de-ai mei.
      Ambele sunt ok. As spune ca alegerea e doar subiectiva.

      Răspunde
  8. Super tare blogu’…explicatii ptr toata lumea, dar am și io o intrebare…

    Curba de termoreglare de mai sus pare a fi de la ceva Ariston ….ceea ce posed și io. In Exemplul tau: „Linia 0.6 = afara = +5°C, temperatura tur = 28°C” as avea in casa 20°C iar mie imi trebe mai mult, sa zicem 24°C. Cum ar trebui sa compensez diferenta temperatura? Ar trebui cumva sa deplasez „Linia 0.6” cu +4°C? Cred ca centrala face o ajustare de -/+7°C a liniei de temperatura…

    Multumesc

    Răspunde
    • Interesant. Nu stiam de Salus. Lucrezi in domeniul medical, sau anturaj apropiat? Ori, pur și simplu, om citit. Stima.
      De acord cu imbinarea solutiilor din piata. Alegem, daca avem de unde.
      Exista sisteme uscate de incalzire in pardoseala. Mult mai usoare. Mda. Mai scumpe.

      Răspunde
Mastercard Visa
Termeni și condiții · Confidențialitate și cookies · Date facturare · ANPC · Platforma SOL