1. Home
  2. Î. pardoseală
  3. Calorifere în băi ° nu, atunci c..

Calorifere în băi ° nu, atunci când ∃ IPAT

Modificat în

Observăm că lumea „știe” că trebuie să existe calorifere de baie pe lângă încălzirea în pardoseală. Însă, aceste calorifere portprosop nu sunt (chiar) obligatorii.

Aport la încălzire

În cele mai multe cazuri, nu este nevoie de aport de căldură pe lângă cea prin pardoseală. Când calculele impun aport, propunem încălzirea în pereți, nu calorifer – dar, extrem de puțini aleg. Alt avantaj al pardoselii calde: nu se văd calorifere, nu încurcă.

Într-adevăr, într-o baie mică de 4..5m² de podea radiantă pe colț (doi pereți exteriori) e nevoie de aportul acestui radiator de baie.

Incalzire in pardoseala si aport de calorifer
Încălzire în pardoseală și aport de căldură cu calorifer
Baie pe colț cu 2 pereți exteriori, geam, suprafață radiantă mică, pas 5 cm
(poză primită de la un client inventiv)

Proiect IPAT

În formularul Temă de proiectare încălzire în pardoseală, propunem 3 variante pentru caloriferele scăriță în băi.

1. Nu – chiar dacă rezultă din calcule. Unii beneficiari aleg să nu monteze calorifere portprosop chair dacă ar fi nevoie de aport.
2. Nu/Da – doar dacă din calcule rezultă că va fi nevoie de aport. Chiar cu cel mai mic pas 5 cm, IPAT nu asigură 24°C, așa că vom calcula un calorifer.
3. Da – indiferent de calcule. Deși IPAT acoperă necesarul de căldură, utilizatorul (soția) vrea și calorifere în băi (opționale).

Temperatură agent termic

Pentru a nu compromite eficiența sistemului, la dimensionarea caloriferelor port-prosop folosim aceeași temperatură joasă din IPAT (23..33°C pe sezon rece). La fel și când omul alege, totuși, să monteze calorifer opțional (fără aport), port-prosopul va funcționa pe temperaturi joase.

Nu GPA

Nu grupuri de pompare și amestec
Pentru două-trei calorifere de baie, nu setăm pompa de căldură pe 60°C (sau CTgaz pe 70..80°C), iar pentru încălzirea în pardoseală să apelăm la grupurile de pompare și amestec. Supra-supra dimensionăm caloriferele.

Iarnă vs vară

Vara nu merge încălzirea în podea, dar nici în calorifer. Iarna, prosopul se usucă de la podea, pe un suport de la Ikea. Stropii dușului se evaporă în 15 minute. Evident, e alegerea utilizatorului. 

Incalzire in pardoseala - port-prosop
Încălzire în pardoseală – port-prosop

Racorduri calorifer

Calorifer din distributie PPR
Calorifer racordat din distribuție PPR
(țevi la distanța inter-ax a viitorului calorifer)
Calorifer din distributie PPR (1)
Calorifer legat din distribuție PPR (1)
(țevi la distanța inter-ax a viitorului calorifer)
Calorifer din distributie PPR (2)
Calorifer racordat din distribuție PPR (2)
(calorifer montat, robineți tur și retur)

Teuri în distribuție vs circuit pe distribuitor
Dacă va fi calorifer, alimentarea lui o propunem direct din distribuție, nu din o cale în plus a distribuitorului. Distribuție cu țevi PPR32mm – înseamnă că punem 2 teuri – tur, retur – de 32⨯20⨯32 (sau 32 egal cu reducție).

Poate fi și varianta cu o cale suplimentară pe distribuitor. De aici, va fi țeavă PPR 20 mm, racordată cu semiolandeze de 20⨯3/4”. Dacă alegeți să-l alimentați cu țeavă PEX, ar trebui să apelați la tije L, speciale pentru racord calorifer, cca 300 lei/set (dec., 2021).

Spălare calorifere

Atenție! Chiar dacă sunt noi nouțe, caloriferele trebuie spălate! Conțin un ulei ars = anti ruginire pe timpul cât încă au aer, cât încă sunt în depozite, magazine etc. Acest ulei trebuie eliminat, se poate depune pe debitmetrele de IPAT, obturează secțiunea sau chiar le blochează.

Calorifer electric

În cel mai negru caz (eventuale calcule „greșite” sau reglaje hidraulice imposibile pentru căldura din baie) puteți folosi un calorifer electric wifi sau alimentat printr-o priză wifi (50 lei).

Caloriferul electric încălzit la 70..80° e util celor care vreau un halat de baie „foarte” încălzit – poate funcționa numai câteva minute pe zi.

Calorifer de baie electric
Calorifer de baie electric

Prinderi pe perete

Incomod: instalatorii pun prinderile sus pe prima bară a caloriferului, așa încât nu putem pune prosopul pe după calorifer (pe partea cu peretele).

Noi sugerăm așa:
– 2 prinderi (șuruburi) jos-jos-de-tot,
– 2 prinderi la mijlocul caloriferului, nu sus-sus.
Fără prinderi sus, putem întinde prosopul și pe fața, și pe spatele caloriferului.


A fost de folos articolul?

5★ pe Google? Mersi.


Mărire poze: clic lung pe tel., dreapta pe laptop

Share paragraf selectează un text, apoi clic lung (sau dreapta), copiază linkul către acest text

Despre autor


Comentariu. Aici, suntem pertu. Probabil, răspunsul e deja în Comentarii. Deși nu apare confirmare, mesajul va fi trimis. Pentru poze trebuie un link din cloud.