Boiler cu pompă de căldură sau centrală pe gaz

Modificat în
AI-ul SiboGPT la dispoziția beneficiarilor 24/7

Foarte mulți clienți ne întreabă: Boiler cu pompă de căldură (B-PdC) sau centrală pe gaz (CTgaz) pentru apa caldă menajeră (ACM)?

Pentru încălzire/răcire majoritatea aleg cu convingere pompă de căldură (PdC), dar sunt nehotărâți să aleagă sursa pentru prepararea de ACM.

Pe scurt:

SituațiePropunerea Sibotherm
Există gazPdC + CTgaz
Gazul este foarte scump de branșatBoiler-PdC
Nu există gaz în localitateBoiler-PdC
3+ dușuri simultaneBoiler-PdC 300 l

Mai jos prezentăm situațiile în care considerăm fiecare variantă avantajoasă.

1. ∃ gaz în casă

Dacă deja există gaz, pentru încălzire/răcire și ACM, prima noastră propunere este:

  • Pompă de căldură și
  • Centrală pe gaz.

Mai multe info în: Sisteme încălzire/răcire + apă caldă: PdC, CTgaz

CTgaz pentru preparare apă caldă menajeră (ACM) + backup încălzire pe ger și avarie PdC.

Existența centralei ne permite să montăm o pompă de putere mai mică (4-6kW):

  • Încălzire: Va funcționa excelent, fără cicluri de pornit-oprit, în perioadele de toamnă, primăvară, perioade mai blânde de iarnă.
  • Răcire: Puterea pentru răcire e de 3-4 ori sub cea de încălzire. O pompă de putere mică va răci impecabil chir și când afară nu e caniculă.

Vezi de ce hibridul PdC mică + CTgaz este combinația de aur în Pompă de căldură hibridă sau pompă cu centrală separate.

Amortizare boiler-PdC vs CTgaz

Nu putem vorbi de amortizare dacă facem ACM cu boilerul all-in-one, din moment ce unul de 100-150 litri costă cât o centrală.

2. ∄ gaz în casă

Dacă nu există gaz, iar branșamentul costă exagerat, alegerea este mai ușoară: boiler cu pompă de căldură.

Totuși, dacă prețul branșamentului ar fi acceptabil/decent, am sugera investiția în gaz și centrală.

3. ∄ gaz în zonă

Dacă nu există gaz în localitate, nu mai avem de ales, singura soluție rămâne boilerul cu PdC.

Celor cu un buget generos le-am propune să adauge și o centrală pe GPL.

Eficiență boiler-PdC vs CTgaz

Boilerele all-in-one sunt foarte eficiente. Însă, în cazul unei eficiențe (COP) mai mic decât raportul de preț electric : gaz, facturile de curent vor fi peste cele de gaz.

COP boiler all-in-one vs COP pompă de căldură încălzire

Două dușuri simultane

Este clar că un boiler poate alimenta mai mulți consumatori concomitent. Dar, există centrale ce pot asigura debit pentru 2 dușuri.

A) CTgaz combi cu ACM instantanee

+ CTgaz Ariston Genus One+ WiFi de 35kW poate asigura 2 dușuri simultane.
+ Poate umple o cadă mare de 250 litri în 15 minute.
+ Poate alimenta un duș cu hidromasaj 16 l/min oricât timp.
+ Fără pierderi de căldură, nefiind apă acumulată decât cca 250..300 mililitri în schimbătorul cu plăci.

B) CTgaz cu acumulare de ACM

Există CTgaz cu acumulare (schimbător instantaneu + rezervoare) ce pot alimenta 2 dușuri simultan.

  • Chaffoteaux Niagara Advance
  • Saunier Duval IsoTwin
  • Top CTgaz

Centrale termice cu acumulare (rezervor) sau boiler separat

Trei dușuri deodată

Dacă vor fi 3 dușuri concomitente, propunem boiler-PdC. E varianta mai ieftină și mai eficientă decât CTgaz + boiler indirect cu serpentină.

+ Un boiler-PdC de 300 litri poate alimenta 3 dușuri simultane de 10 litri/minut timp de 10 minute.
+ Poate alimenta un duș cu hidromasaj 20 minute, sau mai îndelung dacă setăm temperatura pe 60..65°C, nu doar 41..44°C.
+ Poate răci o cămară de alimente.
+ Este o soluție excelentă când nu există gaz, sau branșamentul e scump.

Vezi categoria Boilere cu pompă de căldură.

Recirculare acm

Recircularea de apă caldă menajeră funcționează cu centrală pe gaz fără acumulare (cu schimbător de căldură cu plăci) la fel de bine (identic) ca și cum ar exista acumulare (boiler sau rezervor). Veți folosi o priză smart pentru programare orară. Atât timp cât funcționează pompa de recirculare, CTgaz prepară acm, de pildă 3 minute. Apoi, CTgaz comută pe încălzire în sezonul rece, sau se oprește (de tot) în modul „Vară”.

Recirculare apă caldă menajeră

Boiler cu serpentină legat la PdC – nu

Boiler cu PdC all-in-one vs split vs boiler indirect cu serpentină

Pompă de căldură + boiler cu PdC vs. hydrotank: care e mai ieftin?


Cine se încumetă să lege un boiler cu serpentină la pompa de căldură exterioară va avea o surpriză nu tocmai plăcută:

– consumul este de cca 3 ori peste boilerul all-in-one (feedback real de la beneficiari, nu estimare);
– boilerul cu serpentină va încurca încălzirea, dar, mai nasol, și răcirea din timpul verii.

Descurajăm și folosirea unui boiler cu 2 serpentine, din care una pentru panouri solare split. Vezi Panouri solare apă caldă split (există și monobloc Panouri solare apă caldă monobloc).


A fost de folos articolul?
5★ pe Google? Mersi.


Despre autor

Lasă un comentariu

Mastercard Visa
Termeni și condiții · Confidențialitate și cookies · Date facturare · ANPC · Platforma SOL