Formular ofertă îp   Formular ofertă PdC   Temă proiect îp
Setări PdC   Setări CTgaz   Automatizare IPAT
Cât consumă PdC   Boiler-PdC preț   PdC Hyundai preț
IPAT=încălzire în pardoseală   PdC=pompă de căldură
  1. Home
  2. Centrale
  3. Setări centrală termică Fer..

Setări centrală termică Ferroli BlueHelix Maxima

Modificat în

Probleme încălzire pardoseală? Soluție ✓  
 
Grup pompare amestec ⇒ bani aruncați  
 
sibo•training IPAT PdC CTgaz Apă Izolații  
 
sibotherm app în setări browser  
 
Onorați de multe cliente smart  
 
5 Lumea ne dă 5 stele pe Google.


Acest articol nu înlocuiește manualul centralei termice Ferroli BlueHelix Maxima.

Intrare meniu expert
Meniu – Meniu service – cod 1234 – Confirmare ✓
Ieșire meniu – ☖
B01 = RRT, centrală combi (încălzire + apă caldă instantanee), cu schimbător principal monotermic
B06 = termostat de cameră secundar (al 2-lea termostat)
B11 = temporizare debitmetru; 1..10 secunde întârzierea preparare apă caldă menajeră (acm). Ajută când există lovituri de berbec la închiderea apei reci – baterie sau rezervor WC – va exista un mic debit prin centrală, deși nu e deschis niciun robinet de acm. Astfel, centrala va porni scurt pe acm.
B18 = debit minim acm. Sub valoarea asta, nu pornește centrala pe acm.
P32 = interval așteptare încălzire. Ajută când nu vrem ca centrala să comute pe încălzire imediat după o folosire de acm. Spăl un măr, peste 3 minute un morcov – centrala nu tot comută/re-comută încălzire/acm/încălzire/acm. Sau: fac duș, opresc acm timpul cât mă spăl, re-pornesc acm pentru clătire.
P33 = post-circulație pompă după oprirea arzătorului, 15 minute din fabrică = ok
P34 = funcționare pompă – Putere fixă la cerere
P35 = viteză minimă pompă – 30% (pragul minim)
P36 = viteză pornire pompă – 100% pentru că IPAT funcționează cu temperaturi joase – să fie transfer termic maxim între apă și schimbătorul principal. Oricum, nu prea există riscul de lovituri de berbec. Dacă există lovituri (aud apa, văd un flexibil mișcându-se), ar trebui micită valoarea asta.
P37 = viteză maximă pompă – 100%
P38 = temperatură stingere pompă în timpul post-circulației 0 ÷ 100°C – 22°C. Sub temperatura asta, pompa ar trebui să comute pe turația minimă sau se oprește (nu confirm).
P39 = temperatură histerezis pornire pompă în timpul post-circulației = 2°C. La P38-P39 = 22-2 = 20°C, pompa va recupla pe turație maximă (sau reporni, dacă P38 a oprit-o. Nu confirm.
P40 = setpoint maxim utilizator pe încălzire = 45°C pentru IPAT. Poate fi mai mică sau mai mare.
P41 = putere maximă încălzire. Beneficiarii noști văd în proiect necesarul de căldură, calculează procentul. Poate fi 20..30..40%. Oricum, nu peste 50%.
P54 = temperatură reglare delta T încălzire = 1..2..5°C; dacă pompa este setată pe modulant. Δt mic = post-circulații scurte și dese; Δt mare = post-circulații lungi și rare.
P56 = valoare minimă presiune instalație = presiunea de avertizare – 0,4 bari case P+E. Vezi explicații în Setări Ariston și Vas de expansiune.
P59 = histerezis încălzire după aprindere = 1..3°C. Dacă setpoint tur e 26°C, arzătorul s-ar opri când apa are 26+3=29°C (nu confirm).
P60 = timer histerezis încălzire după aprindere = timpul minim cât temperatura apei să fie peste 29°C (P59).
P61 = dezactivare pompă cu OpenTherm (OT) = 0, termostatele OP nu opresc pompa. Foarte util dp meu dv.
P62 = mod umplere instalație = manual (cel mai sănătos)
Sc03 = putere de aprindere – cât mai mică. Atenție la erori de flacără!
Sc05 = puterea minimă – 0
ADAPTARE METEO de la pagina 120 din manual
ZTP = temperatură variabilă = modul de funcționare sugerat de noi
OFFSET = 20, curbele 1..4 pentru încălzire în pardoseală
Dacă funcţia „Temperatură externă de oprire” este setată pe 0, va fi dezactivată. Dacă valoarea este setată de la 1 până la 40°C, va fi activă. Pornirea are loc atunci când temperatura sondei externe este cu 2°C mai mică decât temperatura setată.
SENZOR EXTERIOR (de temperatură externă)
La pagina 138 în schema electrică, vedem contactele 138 (heh, coincidență cu nr. pagină). Legăm senzorul la bornele 3 și 4, nu contează ordinea firelor.

Cod sondă externă Ferroli: 013018X0.
N-am găsit fișa tehnică a senzorului, dar estimez să fie un termistor NTC 10 kOhmi.

Comentariu. Aici, suntem pertu. Probabil, răspunsul e deja în Comentarii. Deși nu apare confirmare, mesajul va fi trimis. Pentru poze trebuie un link din cloud.

2 comentarii la „Setări centrală termică Ferroli BlueHelix Maxima”