Cutia distribuitorului: Un dulap sau o cutie discretă?
Prima întrebare pe care o primim de la beneficiari sau arhitecți este: „Cât de mare e cutia aia? Se vede urât? Îmi strică designul? Ne sună în creiere?”.
Răspunsul depinde strict de cine proiectează instalația.
Varianta „clasică” (la unison și depășită) în care distribuitorul trebuie să găzduiască și un grup de pompare și amestec (GPAGPA = grup de pompare și amestec), plus o regletă imensă de automatizare cu zeci de cabluri, atunci da: e nevoie de un dulap, nu de o cutie. Va fi mare, adâncă, butucănoasă și mai greu de mascat.
În varianta inginerească Sibotherm (fără GPA, temperatură joasă direct din sursă; fără regletă, modul de comandă și actuatoare), cutia distribuitorului este mică − scurtă (84cm pentru distribuitor cu 8 căi) și subțire (11cm adâncime, încape într-un perete cu cărămidă de 10cm tencuit pe ambele părți).
Cutia distribuitorului e un Bau-Bau? Cum o ascundem?
Chiar dacă va fi în mijlocul casei, cutia nu este un „Bau-Bau”. Există soluții simple pentru a o face invizibilă:
- Varianta „Cameleon” (vopsită): Cutia și rama metalică se vopsesc cu vopsea lavabilă sau decorativă, exact în nuanța peretelui. Devine o simplă textură, aproape insesizabilă.
- Varianta „Placată”: Dacă distribuitorul este într-o baie, bucătărie sau un hol placat, capacul cutiei poate fi placat cu faianță sau piatră. Accesul se face folosind magneți sau ușițe de vizitare mascate („uși invizibile”).
- Varianta „Decupare”: Cutia poate fi amplasată strategic în spatele unui corp de mobilier (dulap de haine, cuier, dressing), decupând spatele acestuia pentru acces la nevoie.
- Varianta „Deschidere comoară”: Peste cutie se poate monta o ramă decorativă, o oglindă mare (pe hol) sau un tablou montat pe balamale. Accesul se face doar la pornirea instalației sau în caz de intervenție.
Distribuitorul și căile: Matematica simplă
Cum știm cât de mare trebuie să fie distribuitorul (câte căi/circuite are)? Formula este simplă: Împărțim cantitatea totală de țeavă (suprafață × consum țeavă/m²) la lungimea maximă admisă a unei bucle. De pildă, consum țeavă/m² la pas de 10cm ⇒ 10m de țeavă pe m².
Exemplu: La 140 m² utili, cu o lungime a buclei de aprox. 120m (pentru țeavă de 17mm) ⇒ rezultă teoretic 12 circuite.
Dar, practica ne impune câteva reguli de aur:
- Nu combinăm niciodată două dormitoare pe același circuit. Fiecare cameră trebuie să aibă controlul ei independent.
- Nu combinăm baia cu dormitorul. Oricât de mică ar fi baia (chiar dacă circuitul are doar 18 metri!), ea primește cale separată pe distribuitor. Altfel, nu vom putea niciodată să avem 24°C în baie și 21°C în dormitor (reglaj hidraulic imposibil).
Așadar, la cei 140 m² din exemplu, de la 12 circuite teoretice, probabil vom ajunge la 12-14 căi în realitate, pentru a respecta zonarea corectă.
Unde montăm distribuitorul? Centrul de greutate „termică”
Un distribuitor cu „un milion de circuite” (ex: 16 căi pe un singur nivel, sau 2 distribuitoare de 14 căi înseriate) este o greșeală esențială de proiectare din punctul nostru de vedere.
Problema „covorului de țevi”
16 circuite (16 tururi + 16 retururi) care pleacă dintr-un singur punct înseamnă 32 de țevi care trebuie să străbată holul sau camera tehnică pentru a ajunge în camerele din colțul diagonal opus al casei.
Acest „covor de țevi” va supraîncălzi necontrolat zona de tranzit.
- 30−40 de țevi tur + retur vor supraîncălzi aria de lângă distribuitor.
- Un dormitor pe colțul opus al casei va avea 2 bucle a câte 80 de metri, dar din care numai 40m înseamnă țeavă utilă, restul de 40m e țeavă care străbate degeaba holuri, alte încăperi.
- Termostatele închid/deschid circuitele: deschise ⇒ supraîncălzire încăperi străbătute; închise ⇒ răcire încăperi străbătute.
Soluția: Divide et impera (Împarte și stăpânește)
La un parter de peste 100 m², soluția corectă termic este montarea a 2 distribuitoare mai mici (ex: 7 căi + 7 căi), amplasate în centrele de greutate termică și geometrică ale celor două zone ale casei.
Când folosim 2 distribuitoare pe nivel?
Nu chiar întotdeauna, dar frecvent propunem două distribuitoare când:
- Aria nivelului depășește 100 mp.
- Forma nivelului este „lunguiață” (lățime < 2/3 din lungime), nu pătrată.
- Nivelul (casa) are formă de „L” sau „U”.
Ce câștigăm?
- Scăpăm de aglomerația de țevi din fața distribuitorului.
- Reducem lungimile de tranzit (excludem țeava „moartă”).
- Echilibrare hidraulică mult mai simplă și precisă.
- Nu supraîncălzim (sau răcim) zonele de trecere (doar-străbătute).
Unde nu amplasăm distribuitorul?
- Cameră tehnică ce se află într-un colț al casei sau chiar pe un colț de casă cu 3 pereți exteriori.
- Dressing „ascuns” în colț extrem al etajului.
- Garaj alipit de casă, iar pentru a ajunge cu țeava în bucătărie va trebui să străbatem două holuri, un dining room și un living room.
- Orice alt punct care va implica țeavă ce trebuie să străbată alte încăperi până să ajungă țeava în camera de deservit.
Distribuitorul face zgomot? Ne „sună” în cap?
Nu. Instalațiile proiectate de noi funcționează continuu (24/24), stabil și la „ralanti”. În cutia distribuitorului Sibotherm este liniște totală, pentru că am eliminat sursele de zgomot:
- Fără pompă (GPA): Nu există nicio pompă suplimentară care să bâzâie în perete și nici flotoare (debitmetre) care să trepideze din cauza turbulențelor hidraulice.
- Fără elemente electrice (clic-clac): În cutie nu există reglete, module de comandă sau receptoare de termostate care să facă zgomote de comutație (relee care țăcăne) exact când ți-e somnul mai dulce.
- Fără electronică ascunsă: Nu există termostate (cu sau fără triac) sau alte componente care să producă zgomot de fond.
Amplasarea distribuitorului de încălzire în pardoseală trebuie gândită din faza de proiect, nu lăsată la montaj sau „că acolo nu se vede, nu se aude”.