1. Home
  2. Pompe căldură
  3. Boiler cu pompă de căldură și s..

Boiler cu pompă de căldură și serpentină solară – NU

Modificat în
AI-ul nostru SiboGPT poate rezuma articolul, răspunde la întrebări.
Podcast: Boiler cu pompă de căldură cu serpentină solară – NU (viteza poate fi schimbată din ⋮)

Sugerăm boiler cu pompă de căldură (PdC) simplu, NU dotat cu serpentină solară din mai multe motive tehnice și durată de viață:

  1. Eficiență deja excelentă cu boilerul-PdC: Un boiler cu PdC consumă, în medie, doar 40 kWh/lună pentru o familie de 3-4 persoane, adică 40-50 lei/lună, indiferent de sezon. Consumul panourilor solare pentru pompa de circulație ajunge la 18 kWh/lună, adică aproape jumătate din consumul total al boilerului cu PdC, fără a lua în calcul și restul cheltuielilor și mentenanței.
  2. Șocuri termice: Serpentina solară introduce șocuri termice (și, implicit, de presiune) în boiler și racorduri, dar mai ales în instalația de apă caldă și recirculare, ceea ce scade durata de viață a echipamentelor, instalației.
  3. Mentenanță suplimentară: Pe lângă mentenanța panourilor solare (antigel, grup hidraulic, automatizări, cabluri roase de șoricei, grindină, praf etc.), crește și necesarul de mentenanță al boilerului și instalației. Durata de viață a boilerului și a instalației scade considerabil.
  4. Investiție nejustificată: Costul inițial al sistemului solar nu se amortizează niciodată la o locuință obișnuită. Amortizarea reală depășește 25-30 de ani cu boiler fără pompă de căldură (probabil niciodată amortizare versus boiler cu PdC), iar componentele solare se defectează mult mai devreme.
  5. Ineficiență iarna: Iarna, aportul solar este aproape zero, apa rămâne la ±30°C, iar restul trebuie încălzit tot electric sau cu PdC. Un boiler cu două serpentine (una pentru PdC/CTgaz, alta pentru solar) nu aduce niciun avantaj real la o casă de locuit.

Soluția propusă de Sibotherm: doar boiler cu pompă de căldură pentru prepararea apei calde menajere, fără serpentină solară. Dacă cineva insistă pentru solare, singura variantă tehnic decentă este cu două boilere separate:
1) unul pentru preîncălzire solară (maxim 30°C iarna),
2) altul cu PdC pentru încălzirea finală la 45°C+.
Variantă pe care noi nu o montăm; nu îi găsim nici confortul, nici economia, nici comoditatea.

Detalii suplimentare și calcule găsești în articolul panouri solare split pentru apă caldă menajeră și în boiler cu pompă de căldură – păreri și argumente.


A fost de folos articolul?

5★ pe Google? Mersi.


Mărire poze: clic lung pe tel., dreapta pe laptop

Share paragraf selectează un text, apoi clic lung (sau dreapta), copiază linkul către acest text

Despre autor


Comentariu. Aici, suntem pertu. Probabil, răspunsul e deja în Comentarii. Deși nu apare confirmare, mesajul va fi trimis. Pentru poze trebuie un link din cloud.