Te-ai întrebat de ce în unele case holul este cea mai caldă zonă, deși nu are niciun termostat și nicio buclă proprie de încălzire? Răspunsul stă în „covorul de țevi” — o greșeală clasică de proiectare și execuție pe care la Sibotherm o evităm cu strictețe.
1. Problema: 24 de țevi care „nu caută nimic acolo”
Atunci când un instalator folosește un distribuitor cu prea multe circuite (de exemplu, 12−14 căi), în fața acestuia se formează un pat dens de țevi.
- Calcul simplu: 12 circuite × 2 (tur + retur) = 24 de țevi care ocupă toată pardoseala din fața distribuitorului. Chiar 28 de țevi în multe cazuri.
- Aceste țevi nu sunt destinate acelei arii. Ele doar „străbat” suprafața pentru a ajunge în camerele lor, dar radiază căldură necontrolat, transformând holul într-o plită.
2. Tronsoane inutile = eficiență scăzută
Să luăm exemplul unei bucle de 80 de metri, lungimea „standard” cu care se laudă mulți. Dacă distribuitorul este amplasat prost, poți avea:
- 20 metri dus + 20 metri întors doar tronsonul de legătură (inutil pentru camera respectivă).
- Doar 40 metri utili de țeavă care încălzesc efectiv dormitorul.
Practic, ai plătit țeavă și manoperă pentru 80 de metri, dar dormitorul tău primește căldură doar de la jumătate din acea cantitate. Restul de 40 de metri „fierb” degeaba pardoseala de pe coridor.
3. Soluția Sibotherm: instalația „zveltă”
Noi proiectăm instalația astfel încât să obținem un număr minim de circuite și, pe cât posibil, o singură buclă per încăpere/zonă.
Prin calcularea unor bucle mai lungi (cca 140 m) și amplasarea inteligentă a distribuitorului, reducem drastic numărul de țevi care străbat alte suprafețe. Rezultatul?
- Control real pe temperatură: Căldura ajunge unde trebuie, nu unde s-a nimerit traseul.
- Fără zone supraîncălzite: Holurile rămân la o temperatură decentă, nu devin radiatoare gigantice.
- Mai puține piese în mișcare: Mai puține circuite înseamnă o echilibrare hidraulică mult mai simplă și mai stabilă pe termen lung.
