Mulți îi spun boiler cu dublă-serpentină. Corect tehnic este boiler cu 2 serpentine (una jos pentru solar, una sus pentru sursa auxiliară).
De ce noi am preferat (și am montat în trecut la sistemele solare) soluția cu două recipiente separate în loc de unul singur cu două serpentine? Din cauza scoaterii din joc a panourilor pe timp de iarnă.
Problema: solarele devin degeaba iarna
Iarna, indiferent că avem un hectar de panouri pe casă, soarele este slab. Apa din panouri ajunge undeva la ±30°C.
Într-un boiler unic cu 2 serpentine:
- Serpentina de sus (cazanul/centrala) menține apa la 45–50°C pentru confort.
- Prin conducție și convecție, apa din tot volumul boilerului (inclusiv jos, la baza senzorului solar) stă pe la 35–40°C.
- Rezultatul: Automatizarea solară compară temperatura din panou (30°C) cu cea din boiler (35°C). Vede că în panou e mai rece, deci nu pornește pompa solară.
Pierdem aportul solar gratuit doar pentru că boilerul e deja „prea cald” de la centrală.
Soluția Sibo: două boilere în serie (preîncălzire + preparare)
Pentru a capta fiecare Watt gratuit de la soare, separăm apele (la propriu):
1. Boilerul SOLAR (preîncălzire)
Primul vas primește apă rece din rețea (10°C). Chiar și soarele anemic de iarnă (30°C) reușește să încălzească apa de la 10°C la 30°C. Automatizarea vede diferența și pornește pompa. 👉 Am câștigat 20 de grade gratuit.
2. Boilerul FINAL (preparare)
Apa preîncălzită la 30°C intră apoi la sursa principală:
- Varianta A (acumulare): Intră într-un al doilea boiler cu serpentină (ori boiler cu PdC, sau electric simplu) care trebuie să o ridice doar de la 30°C la 45°C. Efort minim.
- Varianta B (instantaneu): Intră direct în racordul de apă rece al unei centrale pe gaz (CTgaz). Centrala primește apă deja călduță și modulează flacăra la minim.
Mitul consumului de seară
Unii vor spune: „Da, dar la boilerul cu 2 serpentine, dacă fac baie seara, se răcește baza și pornește solarul!”
Corect. Când familia folosește din abundență ACM, apa rece intră în boiler și zona de jos a boilerului ajunge la 10°C. Ar fi momentul perfect pentru solar. Dar… ghinion! Dușul se face seara, când familia e acasă. Iarna, la ora aia, soarele a apus demult.
Iar a doua zi, până răsare soarele, centrala a apucat deja să reîncălzească boilerul (ca să ai apă caldă dimineața). Cercul vicios se reia și soarele găsește iar boilerul cald.
Concluzie:
Dacă vrem eficiență solară reală iarna, avem nevoie de preîncălzire separată. Dacă vrem doar să bifăm „panouri solare” pe casă, un boiler cu 2 serpentine e suficient.