1. Home
  2. IRPAT
  3. Proiect încălzire în..
  4. Temperaturi maxime la..

Temperaturi maxime la încălzirea în pardoseală: De ce refuzăm să facem podeaua „plită”

AI-ul SiboGPT - la dispoziția beneficiarilor 24/7

Mulți clienți ne cer din start să le garantăm 25–26°C în living, venind cu „obișnuința” frigului de la apartamentele cu calorifere de tablă. Însă matematica, fizica și, mai ales, biologia umană spun altceva. Iată de ce proiectăm la temperaturi clare și de ce refuzăm să ne abatem de la ele.

1. Limitele de temperatură (agent termic, finisaj, aer)

Există niște reguli stricte după care ne ghidăm în proiectare, bazate pe nomogramele de calcul ale fabricanților de instalații:

  • Temperatura medie a agentului termic: simplificat Tmed = (Ttur + Tretur)/2 trebuie să fie sub 55°C.
    • În realitate, beneficiarii noștri au Tmed maxim de 33ºC.
  • Temperatura pe finisaj (sub talpă) în zone des folosite: Maxim 29°C (bucătărie, living, dormitor).
    • În realitate, beneficiarii noștri au Tfinisaj maxim de 26ºC.
  • Temperatura pe finisaj în băi: maxim 33°C.
  • Temperatura pe finisaj în zone rar călcate: maxim 35°C (de exemplu, o fâșie perimetrală lângă un perete vitrat).

Nomograme de calcul

Mai mult, absolut toate nomogramele tehnice de calcul sunt limitate la o temperatură a aerului interior de maxim 24°C.

2. „Vreau 25°C în casă!” – De ce nu putem proiecta asta

În breviarul de calcul, noi folosim temperaturi ambientale logice și sănătoase: 22°C în casă, 24°C în băi (pentru că ești ud și ai nevoie de +2°C față de restul casei) și temperaturi sub 22°C (sau chiar anti-îngheț/de gardă) pentru restul încăperilor anexe.

Aceste temperaturi sunt corelate cu temperatura exterioară de calcul (de exemplu: -18°C la Zalău, -15°C la București). Logica e simplă: dacă am calculat necesarul termic al casei pentru a obține 22°C interior când afară este ger de -18°C, atunci în zilele în care afară sunt „doar” -17°C, cu același sistem vei putea obține ușor 23°C în casă.

Noi nu putem și nu vom proiecta pentru temperaturi ambientale mai mari de 24°C. Fără suport tehnic (nomograme de la fabricanți) pentru temperaturi de tip saună, noi nu onorăm acele cereri.

3. Sănătatea vs. mitul podelei fierbinți

Limitele de temperatură sub talpă (acei 29°C în living) sunt condiții impuse strict pentru sănătatea omului. Ele nu țin de legile termodinamicii și nu sunt un moft al nostru.

Vă rugăm, nu forțați temperaturi de peste 29°C pe finisaj! Știm că mulți clienți ar vrea să simtă „mai cald” la picioare, dar afectarea circulației sângelui (varice, probleme cardiovasculare) va apărea peste ani, nu din primele două sezoane reci.

Aport termic

Dacă din calcule rezultă că la o temperatură a podelei de 29°C nu acoperim necesarul de căldură al camerei (din cauza unei suprafețe vitrate imense sau a unei izolații slabe), soluția NU este să creștem temperatura șapei. Soluția este să aducem un aport de căldură suplimentar:

  • pas de 5 cm perimetral,
  • perete radiant, sau
  • chiar un calorifer (radiator de fontă sau tubular — Cordivari, Irsap).

4. Sindromul foștilor utilizatori de calorifere

Calorifer de tablă = convector = aer cald uscat aruncat sub tavan.

Convecție ⇒ confort la 24−26°C
Radiație ⇒ confort la 20−22°C

Aproape toți utilizatorii care se mută de la calorifere la încălzirea în pardoseală au același comportament: imediat după mutare, setează termostatul pe 24−26°C. De ce? Pentru că de atâta aveau nevoie la bloc ca să nu le fie frig, pereții fiind reci (radiație rece).

Însă, cu IPAT, corpul percepe confortul termic prin radiație de la suprafețe calde. Ce se întâmplă în realitate? Deja din primele zile, noii proprietari coboară termostatul pe 23°C. Apoi pe 22°C. Apoi pe 21°C. Într-un final, majoritatea ajung să își regleze hidraulic dormitorul matrimonial undeva la 20–21,5°C.

De ce pe ger, lumea dă termostatul de la 24°C la 26°C?

Caloriferele de tablă sau aluminiu fac aer cald. Pe ger, aerul de 24°C nu mai reușește să încălzească pereții încât să fie eliminat disconfortul de radiație rece — omul cedează (radiază) mai puternic căldura lui către pereții, geamurile mai reci. Astfel, cer pe termostat temperatură mai mare.

Acest lucru nu se întâmplă cu încălzirea prin pardoseală. Beneficiarii noștri nu aleg o curbă de adaptare meteo mai înaltă pentru că ar fi ger — curba rămâne aceeași și în 8 martie și în 7 ianuarie.

Nu proiectăm cu Taer_interior de 25–26°C

Știm că sugestiile noastre scrise nu îi conving pe toți. Așa că avem o singură recomandare finală înainte să ne ceri 25–26°C în proiect: mergi în vizită și vorbește cu o familie care locuiește deja într-o casă cu IPAT (ideal, un sistem reglat prin adaptare meteo). Vei înțelege imediat diferența.

Ce temperatură setează beneficiarii noștri

Majoritatea beneficiarilor noștri aleg o curbă de adaptare meteo și reglează hidraulic astfel încât temperatura din casă este de:

  • 21,5−22,5ºC la parter (sufragerie, bucătărie);
  • 20,5−21,5Cº la etaj (dormitoare – în general cu 1ºC mai puțin față de zona de zi).

A fost de folos articolul?
5★ pe Google? Mersi.


Despre autor

Comentariu. Aici, suntem pertu. Probabil, răspunsul e deja în Comentarii. Deși nu apare confirmare, mesajul va fi trimis. Pentru poze trebuie un link din cloud.

Mastercard Visa
Termeni și condiții · Confidențialitate și cookies · Date facturare · ANPC · Platforma SOL