Temă proiect îp/PdC     Formular ofertă îp
Setări PdC aer-apă   Setări CTg   Schimb CTg cu PdC?
Cât consumă PdC   Preț PdC-boiler   Preț PdC Hyundai

Apă caldă cu centrale termice pe gaz

Pompă de căldură cu panouri voltaice  
 
Pas 10cm/tot+GPA+9 senzori, ce caută omu'?  
 
Asistență sibotherm = multe-multe-răspunsuri  
 
Bonus 1k € acordat în Grup pompare nuuu  
 
sibotherm app tel&lap în setări browser  
 
Ne lăudăm cu multe cliente smart; onorați.


 Apă caldă cu centrale termice pe gaz combi

Combi = (încălzire & acm instantaneu). Debitul de apă caldă la centrale termice pe gaz de 24 kW poate fi mai mare în funcție de marcă? NU! Doar combinare de comerț că un model, sau altul ar face mai multă apă caldă.

Cum se alege un boiler? 🙂 Calcul de volum boiler, ori volum vas de expansiune sanitar în categoria Calculatoare.

Apa caldă (de spălat vase, de spălat corp uman, de scăldat ‘n vană) se numește tehnic apă caldă menajeră (acm), sau sanitară (acs). Dar, să simplificăm, o numim apă caldă.

apa calda centrale termice
Apă caldă cu centrale termice pe gaz

Apa caldă ar fi agentul termic într-o instalație de încălzire (20..90°C). Apa fierbinte, chiar 150°C = agentul termic de la CET la punctul termic de cartier. Acest agent, spun, ar fi produs necazul din capitală, în ianuarie 2018. Agentul comercial “duce” oferte, agentul termic “duce” căldură. Agentul termic e lichidul care circulă prin țevi, calorifere, centrală termică. Agent termic poate fi și amestec apă cu antigel, ulei.


 4. Adăugare boiler unei CT combi

Începem cu varianta 4 = acumulare acm adăugată unei centrale pe gaz normele (de apartament să-i spunem).

CT apartament existenta + boiler/acumulare
CT apartament existentă + boiler/acumulare adăugată ulterior
explicații plictisitoare

Dacă vin noi membri în familie, ori se cumpără un duș c-un milion de jeturi, se poate adăuga acumulare în anul 4, sau oricând. Acumularea poate fi: boiler electric de pe OLX, sau boiler cu serpentina spartă de pe okazii.ro.

Boiler electric legat la o centrala de apartament existenta
Boiler electric legat la o centrală de apartament (combi) existentă
Mulțumim lui Cătă S. pentru desen. CT de 29 kW, noi nu prea recomandăm peste 24 kW.

Limitator de debit & Esbe
Schema obligă trecerea prin acumulare a întregii ape calde de la CT. Dacă există limitator de debit în CT de 12 litri/minut, ar trebui scos; altfel nu pot fi 2 dușuri generoase simultane, 2×8..10 l/min. Inginerul de service CT știe să-l scoată.
Dacă rămâne limitatorul, apa caldă va fi menținută fierbinte, 50..60°C, se face amestec în bateriile de duș cu apă rece, adică = 2 dușuri × 8..10 l/mi. Sau, se poate pune la ieșirea din boiler o vană cu 3 căi de amestec Esbe VTA322 = nu opărire copii mici, nu mai trebuie baterii termostatate niciunde în casă. Varianta Esbe VTA362 Premium = dă exact temperatura setată, se încurcă 2 secunde, 2°C, indiferent de debit > 4 l/min.

cum-se-alege-un-boiler-vana-3-cai-termostatata-acm-esbe
cum-se-alege-un-boiler-vana-3-cai-termostatata-acm-esbe

Comandă pompă (pornire-oprire)
Pompa poate fi comandată de termostatul boilerului electric. Termostatul are un histerezis relativ mare, ±4..5°C.

Rezistența electrică păstrează apa caldă (fără pompă)
Ori, se poate renunța la pompă, iar rezistența electrică să mențină cca 36..40°. Bani curent (am făcut un calcul estimativ), boiler 100..150 litri = 15..25 lei/lună (iunie, 2021.

Priză smart, WiFi
În ambele cazuri (pompă sau rezistență) poate fi folosită o priză smart.

Varianta de mai jos vine cu pompă, cu toate mățăraiele necesare etc. Preț super-ok.

cum se alege un boiler legat la centrala termica normala
Schema de mai sus îmbrăcată frumos.
boiler pentru centrale termice existente
Cu serpentină

Poți interpune un boiler (chiar electric vechi), ca un tampon, între CT și chiuvetă. Robert propune. Io-i mulțumesc. În cazu’ ăsta nu mai treb’e nimic în plus.

 Debitul de apă caldă menajeră (acm)

Să faci un duș SĂNĂTOS, o CT are nevoie de ceva putere. În general 20..24 kW, cca 12 l/min apă caldă. Pentru ăștia 12 litri/min Fizica are nevoie de 24 kW. Nu cred ca ești curios de formula de calcul. Vrei 2 dușuri sănătoase? Ai nevoie de 24*2 kW. Degeaba iei o CT de 28 kW. Vei avea fix-pix, cca 1,6 litri în plus.

Dacă în același timp, faci duș și careva, harnic de altfel, spală vase – că te-ai zgârcit să iei mașină de spălat vase, debitul de 12 l/min se împarte la cei doi consumatori. Inegal, totuși, care e mai aproape ia mai mult. Obturăm robineții (colțar) ai celor avantajați hidraulic.

Există limitator de debit pentru baterii sau capi de duș: 6 l/min de exemplu. Vezi limitator, sau baterie economică.

Pentru căldură = încălzirea unui apartament ar ajunge 2..3 kW. Deci, puterea de 24 kW este pentru a face apă caldă, nu pentru căldură/încălzire.

 Există vreo centrală de 24 kW cu debit mai mare de apă caldă?

Nu și nu! Că o centrală mai scumpă, sau mai brand-uită, face mai multă apă caldă este o vrăjeală de comerț. Cu ăia 24 kW, Fizica nu poate mai mult. Fizica e aceeași și pentru Motan, Saunier Duval și pentru Viessmann, sau Bosch, ori Buderus.

Randamentele diferă prea puțin să conteze, 0-3%, fix-pix pentru apa caldă menajeră.

Pentru a avea acm la ±40°C imediat ce deschidem orice baterie, chiar dacă există boiler de-o tonă, trebuie recirculare. Apa răcită de pe traseul boiler – baterie o aruncăm la canal = așteptăm și risipim energie + apă. Cu sau fără Distribuitor apă?

 Cum “se face” apa caldă la centrale termice pe gaz?

  1. Preparare instantanee cu ajutorul unui schimbător de căldură cu plăci = majoritatea centralelor de apartament/case.
  2. Preparare într-un boiler incorporat în CT: a) cu serpentină; b) schimbător cu plăci + rezervor = optim. O singură cutie are și centrala, și boilerul.
  3. Preparare într-un boiler cu serpentină separat de CT doar-încălzire (boilerul poate fi de perete, sau de pardoseală, vertical, ori orizontal).
  4. Rezervor de acumulare (boiler) adăugat la o centrală de apartament existentă.
  5. Preparare cu schimbător de căldură extern (cu plăci sau țeavă-în-țeavă) și/sau stocată într-un rezervor de acumulare (prin industrie, termoficare) – similar cu varianta 2b, nu dezvoltăm.

 1. Centrale termice cu preparare instantanee de acm

vaillant condensare
Centrală combi, de apartament

Apa caldă se face instantaneu, ca nesu’. Apa rece trece prin centrală și iese instantaneu caldă, spre chiuvetă, nu nes.

Apropo: poți face nesu’ cu apă caldă de la chiuvetă, că-i potabilă. Pont: umpli oala cu apă caldă, că centrala are randament 108%, pe când aragazu’ cât? O fierbi de la 40°C, nu de la 10°C. Mai economic, mai rapid.

Avantaj: dimensiuni mici ale CT, economie de gaz (că dacă nu se cere acm, centrala stă pe loc), temperatura acm perfectă, preț cel mai ok.

Dezavantaj: nu poți face 2 dușuri SĂNĂTOASE, 12 l/min, în același timp. Însă, poți face 2 dușuri NESĂNĂTOASE , 6 l/min, dacă pui limitator de debit, sau iei baterii verzi, cu reglare de debit maxim. În poză: baterie de chiuvetă, dar iei ceva similar de duș.

Betrii economice
Apă caldă menajeră pe o biată baterie

Poate ajută și articolul Puterea la CT.

 2. Centrale termice cu boiler încorporat

Centrală cu boiler încorporat. Boiler = cu serpentină.

centrala in condensatie cu boiler
Apă caldă menajeră făcută cu ajutorul serpentinei.

 a) boiler cu serpentină (serpentină = schimbătorul)

Boilerele, în general, sunt de la 30, la 120 litri. Există de perete, sau de pardoseală (boiler sub CT). Poți menține apa caldă în boiler la 60°C, o amesteci cu apă rece și uite cum ai 110 litri de acm la 40°C.

Avantaj: poți face 2..3 dușuri SĂNĂTOASE în același timp. 2 x 55 l/duș din boiler + 10 l/min instantaneu.

Dezavantaj: dimensiuni ceva mai mari CT, pierderi de căldură prin boiler, temperatură acm variabilă, mult mai scumpe. Recomand Esbe.

 b) schimbător cu plăci instantaneu + acumulare = best

Pentru a elimina 2 dezavantaje, sunt centrale construite cu: schimbător de căldură cu plăci și două rezervoare de acumulare, 2*20 litri. Pot furniza acm la temparatură constantă, exact cum cere omu’. Dacă rămâne o singură persoană acasă, sau noaptea, se poate opri încălzirea (menținerea) apei din rezervoare. Centrala va fi folosită ca una normală: încălzire + acm instantanee. Pierderi de căldură prin acumulare sunt evitate. După mine best of CT cu boiler încorporat. Revin cu modelele de pe piața din România. Sper… ¯\(°_o)/¯

apă caldă făcută instantaneu de schimbător cu plăci
pentru consum de vârf = doar-acumulare (fără serpentină)

centrala termica cu schimbator placi și 2 rezervoare
Familie 4 pers. + 2 dușuri simultane = soluția ideală.
Preparare instantanee cu 24+ kW + rezervoare acumulare de 20, 40, 46 litri.

 3. Centrale termice cu boiler separat

În cazul ăsta pui ce boiler vrei, și 1000 litri de vrei. Cu n³ serpentine. Boiler solar, că sună mai jmecher. Pentru case, 4..6 persoane, recomand intre 80..160 litri.

Atenție! Centrala trebuie să fie “doar încălzire”, adică fără preparare acm. Dacă încă n-ai cumpărat-o. Dac-o ai deja, vezi pct. 4 și pct. 5!

Avantaj: poți face n² dușuri în același timp. Funcție de volum boiler, putere termică serpentină boiler și putere termică CT.

Dezavantaj: dimensiuni mari CT + boiler, legare hidraulică între CT și B, pierderi de căldură prin boiler, temperatura acm variabilă, muuult mai scumpe.

centrala cu boiler separat
Boiler = serpentină. De data asta separat de CT.

Ce noroc că s-a ‘nventat apa caldă! Unii încă mai cred că ei o re-inventează.

Serviciu-l ușior, dacă ești la birou! Duminică plăcută, de te-ai întors de la iarbă verde!
Noapte bună, dacă n-ai somn, iar! Sper că nu de la lipsa de 🚿 acm.

Cumva șantier nou? Profită! 😇 Ce conține o lucrare, pregătiri înainte, etape: Încălzire în pardoseală preț; sau, un ghid despre calcule, pași, șape, finisaje, etape, automatizări: Încălzire în pardoseală.

Articolul este ciornă, neactualizat din 2020.

Lasă un răspuns la Bogdan C. Anulează răspunsul

103 comentarii la „Apă caldă cu centrale termice pe gaz”

  1. Buna ziua. Imi puteti spune care ar fi motivul pt care apa calda la fiecare pornire vine mai intai la o temp. mare (50-60 grade) timp de 20-30 secunde, dupa care vine la temp. setata(39 grade)? Centrala este Ariston Alteas One. Multumesc anticipat.

    Răspunde
  2. Buna seara. Imi puteti da un sfat pentru cum as putea scapa de acea ” lovitura de berbec”care apare uneori la aprindere? Ing. de service solicitat se declara depasit de situatie dupa tot felul de incercari de reglaje. Este vorba de o CT Ariston Alteas One. Multumesc

    Răspunde
  3. Va salut.

    Îmi puteți confirma sau propune o variantă ok de uz pentru ACM o centrala pe gaz + boiler(panou solar), astfel încât sa pot folosi apa din panouri atâta timp cât este calda, iar dacă e mai rece decât temperatura setată în centrala, sa intervină centrala pentru a ridica temperatura?

    Eu m-am gândit sa leg ieșirea de apa calda din boiler la întrarea de apa rece a centralei, iar centrala, bănuiesc ca dacă simte apa mai calda decât are setat, nu pornește gazul, iar dacă se termina apa calda și temperatura ei e mai mica decât e setata în centrală, sa pornească gazul.

    Ar fi ok asa, sau nu e bine pentru centrala?

    Răspunde
  4. “Dacă rămâne o singură persoană acasă, sau noaptea, se poate opri încălzirea (menținerea) apei din rezervoare. Centrala va fi folosită ca una normală: încălzire + acm instantanee. Pierderi de căldură prin acumulare sunt evitate. După mine best of CT cu boiler încorporat.”

    Cum afectează propunerea ta de a opri temporar menținerea apei pompa de recirculare? Adică nu poate da peste cap recircularea?

    Răspunde
  5. Salutare Bogdan,urmează să fac o casă p+1 cu suprafața de 190m2 utili,cu încălzire în pardoseală peste tot.Momentan suntem 2 persoane care o sa locuim in casă
    Am un proiect în care inginerul de instalații mi-a trecut CT de 24kw și un boiler indirect termo-electric 200 litri amplasat pe pardoseală
    Ce părere ai de varianta aceasta de boiler,adică cum ar fi mai bine ?Chiar am nevoie de acest boiler acum sau renunț la el și iau CT cu o putere mai mare(35 kw ) ? Mulțumesc

    Răspunde
  6. Salutare,
    Am si eu o probleme…
    Cum pot anula diferentele de temperatura la apa calda in timpul unui dus, daca se mai umbla si la alt consumator…….
    Centrala ariston genus one…..
    Temperatura e setata aprox ca si ce.a de la dus, adica bateria se foloseste aproape max pe apa calda, deci nu poate fi votba de scadere presiune pe apa calda si presiune pe apa rece(in baterie).
    Problema e pana moduleaza centrala…
    Ar fi o varianta cu vreu esbe?
    Reuseste esbele sa regleze mai repede temp in caz de oscilatii????
    Ma gandeam la ceva de genu: centrala cu apa calda la 50 si esbe reglat pe 38-40.. si atunci esbele at avea de unde sa isi regleze temp..
    Oare e o idee buna?
    Astept un raspuns daca se poate…..
    Deocamdata multumesc!!

    Răspunde
  7. Cum as putea sa optimizez instalatia sa am apa menajera mai repede. Am centrala cu ACM si acumulare cu pompa de recirculare. Acuma, robinetii de la acumulare sunt aproape inchisi pentru a fi sensibila centrala si sa porneasca sa faca apa calda la un debit destul de mic DAR problema este ca dureaza 1 minut pana vine apa calda, toti prin casa bombane, sotia imi scoate ochii tot timpul fiind obisnuita de atatia ani cu centrala System si apa calda venea destul de repede. Daca deschid robinetii de la acumulare ar veni mai repede? Dar stiu ca nu pornea centrala doar daca porneam 2 robineti deodata in casa.

    Răspunde
  8. “Vas acumulare = boiler electric, sau boiler cu serpentină, dar serpentina nefolosită, „dopată”.”
    Daca achizitionam un boiler cu serpentina nu am putea sa o si folosim? Legata la circuitul de incalzire calorifere (termostatata sau redusa hidraulic) am avea apa incalzita la o valoare apropiata cu temperatura turului si nu ar mai comuta centrala pe acm. Personal, la un Wolf de 16 ani a fost necesara schimbarea vanei de comutare o data si mesterita de cateva ori.Treaba grea prin Constanta – juma din “mesterii” contactati n-au habar de marca, restul nu prea vor sa faca reparatii la marca/tipul asta???
    De vreo trei ani e prevazut buget pentru inlocuire centrala dar “lupul” se incapataneaza sa functioneze in parametri si fara alte probleme.

    Răspunde
      • Pfui, scuze. Cre-c-am aprobat, n-am răspuns.

        Uau! Tare abordarea! Da, multe sisteme pe lemne așa funcționează: aceeași apă prin serpentina boilerului ca prin calorifere. De fapt, boilerul este ca și cum ar fi un calorifer. Dacă temperatura din calorifere e prea fierbinte, implicit apa caldă menajeră, se poate pune o vană termostatată Esbe VTA 322 pe boiler (amestec apă fierbinte – apă rece), 200 lei.

        Atenție că prin boiler va fi mai ușor să circule apa! Probabil, va trebui ca traseul pe serpentina boilerului să fie obturat. Să nu meargă 50% din debit pe boiler + abia 50% pe toooate caloriferele.

        ¯\(°_o)/¯ Hmm! Și pe la Cluj e cam avion Wolf-ul ăsta.

        Răspunde
        • Multam, o zi buna! “puric” in continuare materialele de pe sait. Deja am facut carnetel cu locatia catorva foarte folositoare pentru mine caci e foarte greu sa regasesti un comentariu interesant daca nu stii exact sectiunea. S-ar putea afisa mai multe comentarii? Deasemeni, un butonas de Ctrl+f ar fi util de introdus – v-ar scuti de repeterea aceluiasi raspuns. Cum D-voastra va pierdeti o gramada de timp cu raspunsuri argumentate si ca sa publicati informatii cred ca s-ar gasi un IT-st(programator) sa colaborteze benevol. Cred ca e mai greu cu increderea pana mai creste temperatura iaurtului de suflat…

          Răspunde
          • Mulțumesc pentru sfaturi. Exact asta e următoare mișcare pe site: căutarea. Am să fac o pagină cu toate comentariile unde se poate da CTRL+F. Mă tem că trebuie să ascund de Google pt. SEO canibalizare, duplicare. Complicat.

            Oricum, și acum, căutarea arată ce găsește într-un articol și în comentariile sale. Destul de util, cred.

            Răspunde
  9. Buna ziua,
    pt o casa de 135 mp, incalzire pardoseala parter+etaj, demisol calorifer , familie 4 membri as dori sa merg pe solutia 3. Centrale termice cu boiler separat.
    Gaz.
    Imi puteti recomanda un model de centrala de la Ariston sau altceva? boiler 200 litri?
    Multumesc anticipat.

    Răspunde
  10. Salut
    Intentionez sa montez un sistem de incalzire / acm cu centrala in condensatie si un panou solar, respectiv boiler. Locuinta are cam 70 mp, va fi izolata complet. Suntem 2 persoane permanent si mai sunt 2 persoane care ar locui temporar cu noi. Nu suntem mari consumatori de apa, la apartamentul unde locuim in prezent consumam 5 – 6 mc pe luna. Avem o baie cu o cada normala si chiuveta, o bucatarie cu chiuveta. Distanta dintre CT si baie aprox 2,5 m in interior, intre CT si bucatarie aprox 4,5 m prin exterior, cu tevile ingropate. Sunt in total 7 calorifere, cu dimensiuni de la 1200×600 pana la 600×600.
    Cateva intrebari;
    1 Centrala la care m-am oprit e Buderus de 24 kw
    2 Boiler de 150 litri cu 2 serpentine. E suficient ?
    3 Ce panou solar sa aleg / plat, cu tuburi ?
    4 Iarna : A doua serpentina intentionez sa o folosesc pentru aport la incalzire, prin ridicarea temperaturii returului atunci cand exista disponibil in boiler. E ok ?
    5 Iarna : ACM preincalzita de soare din boiler as trece-o prin CT pentru a-i ridica temperatura. E ok ? Dar… Am citit undeva ca aceste CT in condensatie au nevoie de apa RECE tocmai pentru condensare, altfel randamentul scade drastic. O parere ?
    Va multumesc !

    Răspunde
    • 1. Top centrale termice
      2. N-aș folosi deloc acumulare. Să fie 2 dușuri simultane, variantă exclusă în cazul dvs. Doar să obturați robinetul colțar de la chiuveta bucătăriei. Bateriile de bucătărie au cel mai mare debit, dar prin obturare limitați acel debit.
      3. Aș face un calcul: cât plătesc gazul vara, când amortizez. Acumulare + pompă de recirculare + antigel (se schimbă la cca 3 ani) = costuri. Vara, cred că aveți cca 35 lei/lună gazul. Sistemul solar, să spunem = 10.000 lei. Amortizare = 10.000 : 35 lei/lună = 286 luni : 9 luni 100% acm făcută de solare = 32 de ani. M-aș gândi de 2 ori. Cât ar costa un credit de 10.000 lei pentru 30 de ani? Hmm! Dacă insistați, totuși, pentru solare aș lua un sistem monobloc (cu boiler sus, fără pompă de recirculare) nepresurizar sau presurizat (1.200..2.500 lei).
      4. Păi, iarna panourile nu asigură nici un 20% pentru preparare de acm. De unde energie pentru căldură!? Ianuarie Cluj soare = 2,3 ore/zi. Of!
      5. E ok să preîncălzesc (iarna 28..30°C limitat). CT va prepara de la 28 le 43°C. Eficiența arderii diferă prea puțin (nu drastic) să nu profit de pre-energia din acm. Puterea (kW) depinde de Δt. 43 – 10 = 33°C versus 43 – 28 = 15°C. Deci, CT ar consuma sub jumate.

      De banii solarelor, de fapt cu muuult mai puțini, aș face recirculare acm. Confort maxim, consum minim: și de gaz, și de apă. Nu am industrie & mentenanță șamd, date de solarele alea. Da, chiar dacă ar fi distanțe scurte, chipurile 2,5 și 4,5 metri. Doar sub centrală sunt 3 metri pe verticală. La fel, de la solare, rămân bani de super-baterii cu senzori, economice etc.

      Răspunde
  11. Salut,
    Pt un apartament 85mp, parter, 2 bai, ce model de centrala termica (incalzire + acm) recomanzi?
    Legat de acm, incerc sa ma decid daca ar fi necesara una cu boiler incorporat, sau e suficienta una instant (dar mai mare, ~35 kW), eventual cu boiler extern. Mentionez ca am si o restrictie de spatiu, centrala as vrea s-o amplasez intr-un dulap 60(L)x60(l)x200(h).
    Mersi!

    Răspunde
  12. Buna ziua
    Va rog sa-mi spuneti ce alegere sa fac : construiesc o casa de 80 m.p. supr. utila si nu stiu inca ce solutie sa adopt care sa dea randament ( si din punct de vedere economic ) pentru a beneficia de caldura si apa calda. Centrala pe lemne si boiler sau centrala pe gaz ( in localitatea respectiva nu exista instalatie de gaz dar ma gandeam la un rezervor de 1000 litri )?.Multumesc!

    Răspunde
    • Răspunsul este doar dacă nu „faceți rost” de lemne.

      1. Pompă de căldură aer-apă 6..8 kW: 11..14.000 lei.
      ⚠ Numai pentru încălzire. Boilerul ridică foarte mult prețul. Enervant de mult. Iar, pompa de căldură va avea un COP mic aprox. 1,8..2,2 să facă apă caldă.
      2. Mini-boilere electrice locale. Apă caldă instantaneu, NU așteptare, NU apă răcită prin țevi (energie și apă aruncată).
      – bucătărie: 10..30 litri;
      – baie cu duș 50 litri, cu vană 80 litri.
      2.1 Prize cu orar = 30 lei în Dedeman, Leroy. Noaptea, sau când sunteți la lucru „taie curentul” boilerelor. Orare diferite bucăt., baie.
      2.2. Aș evita folosirea distribuitoarelor pentru apă rece și caldă.
      2.3. Aș folosi baterii economice pentru duș. Obligatoriu mașină de spălat vase, mai ales dacă aveți FOSĂ pt. canalizare. Boilerele LOCALE, la fel, ajută fosa.

      Nu știu ce buget de investiție ați avea. Dar, gazul din instalație poate fi 10.000-12.000/an. Întrebați furnizorul câte încărcări face pe an unei case medii!

      Cu pompa de căldură aer-apă, pentru căldură, estimez să aveți max. ~500 lei în ianuarie. În rest: 150..300 lei. ⚠ Doar încălzire.
      Cu boilere electrice, factura de curent ~100 lei. Chiar sub.
      Se adaugă electrocasnicele. Mai eco, mai moderne ⇒ (mult) mai mici decât cele pe care le aveți acum, deja.

      Răspunde
    • Of! Toată lumea consideră otravă în țevile de la robinet. De ce?
      Io trimit omul la laborator c-o sticlă de apă din robinetul său.
      Niciodată nu recomand avioane: cartușe, carboane active, polifosfate bla-bla.

      Ok. Cine trage din fântână face analizele. Vede ce are de rezolvat: pH, microorganisme șa.
      Uneori, analizele chimice interzic a se bea apa. Nici nu mai merită plătite analizele biologice.

      1. Duceți o sticlă cu apă la un laborator!
      Buletin de analiza apei Cluj-Napoca, cart. Grigorescu.
      2. Un simplu filtru de impurități cu sită este excelent. 60+ lei.

      De multe ori, apa de la robinet are calitatea peste cea stătută-n butoaiele din birouri și fabrici. Chiar peste unele îmbuteliate.
      Blog Aqua Carpatica

      Răspunde
  13. Buna ziua,
    Am citit discutiile de aici si as dori daca puteti sa imi faceti o schema de montare a unei CT normale (pe care o detin) cu un boiler pt o casa.
    Vreau sa stiu daca imi trebuie vreo pompa suplimentara pentru încălzire, tinand cont ca traseul e doar pe un nivel dar e destul de lung si necesita aprox. 10 calorifere montate. Va multumesc mult!

    Răspunde
  14. Buna ziua.
    Am o problema. Centrala mea termica pe motorina a luat foc. Si mi-a ars inclusiv boilerul. Pe termen lung o voi schimba cu una pe gaz.
    Pe termen scurt am luat calorifere electrice si vreau sa i-au un boiler pentru apa calda pe care sa il pun in subsol.
    Casa are subsol, parter, etaj. Sugestii? Sugestii pentru boiler, eventual pompa si centrala? Casa are 200 m2.
    Multumesc anticipat.

    Răspunde
    • Boiler
      Aveți un istoric de 12 mc/lună apă.
      Presupunem 6 mc/lună apa caldă.
      6000 litri : 30 zile = 200 litri/zi.
      Deci, un boiler de 80..120 litri. NU mai mare.
      V-aș recomanda o vană termostatată de amestec Esbe VTA322.

      Centrală termică pe gaz
      Din consumul de motorină pe lună puteți vedea cât consumă casa.
      Oricum, io mai mult de o centrală de 25 kW n-aș pune.

      Pompă
      Pompa centralei va duce.
      Dacă nu, interpuneți o pompă pe returul centralei noi.
      O pompă are 13 cm.

      Răspunde
  15. Salut!
    Mentionez de la bun inceput ca ale mele cunostinte in domeniu tind sa nu se indeparteze de zero, motiv pentru care aleg sa te intreb.
    Care ar fi temperatura recomandata a fi setata din centrala pentru acm si care ar fi cea pentru apa din calorifere?
    Am o centrala Motan Kstart, un termostat wireless si un apartament standard cu 2 camere.
    Multumesc!

    Răspunde
    • Simplă și foooarte bună întrebarea.
      Încălzire
      Pe 30°C.
      O mărești doar când nu face față.
      O cobori când termostatul arată 0,5+C peste temperatura setată.
      ACM
      Pe 42..43°C.
      Să nu o combini cu apa rece când faci duș.
      Când ai o tigaie plină de grăsime, o poți mări cât o speli. După care, revii la 43C.

      Răspunde
  16. Salut,
    Am și eu o echipa de instalatori, care incet, incet par sa fie “mesteri”. Parca nu prea mai am incredere in ce zic ei. Va rog sa ne lamuriti in urmatoarea problema.
    Avem un duplex pe 2 etaje, parter are incalzire in pardosea, iar sus calorifere. Instalatorii au facut circuitele normal, as zice: conducte de apa la incalzirea in pardosea, conducte de apa rece și calda la bai + bucatarie. Nimic special zic. Între timp, am mai studiat problema și am zis ca am dori o CT cu boiler intern Buderus Logamax, care are recirculare ACM. Dar, mesterii zic ca pt acest tip de centrala, trebuie sa creeze un circuit separat al recircularii și ca se face numai din teava de cupru, care trebuie intins prin toata casa (nu mai vreau sa sparg pereti pt ca sunt aproape gata). Pe langa asta, spun ca mai trebuie cumparata o pompa separat și multe alte accesorii. Cat de reala este povestea lor?
    Multumesc!

    Răspunde
  17. Buna ziua,
    Ce recomandare imi faceti pentru o casa cu incalzire prin pardoseala (cca 120 mp utili, 3 dormitoare, 3 bai, 1 living+ bucatarie) pt o familie de 3 persoane (consum normal de acm). Deoarece casa este la rosu, as dori – daca se poate- o recomandare privind achizita unei centrale cu boiler incorporat sau cu boiler extern (centrala va fi intr-o camera tehnica/camara, langa bucatarie).
    Va multumesc

    Răspunde
  18. Buna!
    Stau in dubii cu achizitionarea unei centrale.
    Stau la casa de circa 190 mp, distribuiti pe parter + mansarda.
    Casa este izolata exterior, are 2 bai, dar locuim 2 persoane adulte și un copil.
    Îmi poti recomanda o centrala? O centrala de 24 kW ar face fata la încalzirea casei?

    Răspunde
  19. Daca ai o centrala cu ACM și e nevoie de debit de apa calda mai mare decat poate oferi centrala, se poate folosi un boiler electric (fara serpentina) și sa se conecteze iesirea de apa calda din centrala la intrarea de apa rece a boilerului?
    In acest fel s-ar folosi energia electrica pentru a mentine apa calda in boiler atunci cand nu exista consum, centrala atunci cand debitul necesar este acoperit de centrala și ambele, atunci cand debitul cerut depaseste capacitatea centralei.
    Temperatura apei care iese din centrala trebuie sa fie mai mica sau egala cu temperatura pe care este setat boilerul.

    Răspunde
    • Robert,
      Citeste și articolul Cum se alege un boiler: “Ai deja centrala încalzire + acm? Poti adauga boiler.”! Jos, ultimul alineat. Ma rog…
      Nu folosi curent electric pentru acm! De ai fatura de gaz vara 50 lei, pe curent va fi: 183 lei. De 3,622 mai mare decât cea de gaz.
      Folosesti boilerul electric, fara a-l baga-n priza.
      Vezi imaginea din articol: acumulare adăugată unei CT existente!
      Citeste aici despre cum se monteaza etc. Pompa pacaleste centrala termica. Recircula apa între boiler și schimbatorul cu placi al centralei. CT crede ca e cerere de acm. Pompa asculta de un termostat imersat în boiler. Adica: daca s-a atins temperatura-n boiler de 55 grdC, de exemplu, pompa se va opri.
      Sau, poti cumpara un boiler special conceput pentru ceea ce ceri tu, 120 l, cu toate accesoriile etc., 2100 lei: Compari.ro!
      E mai scump, dar folosesti doar gaz, fara curent electric. Vezi date tehnice boiler pe motan.ro!
      La boilere recomand raspicat vana amestec cu 3 cai. Vezi acelasi articol!

      Răspunde
      • Salutare!
        Am citit mai demult articolul și eram pornit sa imi cumpar un boiler motan cu acumulare (BA120LPV). Acum am studiat din nou și boilerul asta nu respecta schema propusa de tine. Adica apa rece nu poate intra direct in boiler, ci merge doar la centrala. Asadar debitul de ACM e limitat de centrala, deci n-ai facut nimic. Ma poti lumina și pe mine?

        Răspunde
        • Da. E simplu.
          Presupunem o CT de 24 kW. Tacm = 40C, T apa rece = 10C.
          Face instantaneu:
          24 x 0,86 : (Tacm-Tar) x 1000 litri : 60 minute = 11,5 litri/minut.
          Un dus consuma cei 11,5 litri furnizati instantaneu de catre CT.
          Un dus merge 10 minute = 115 litri de acm.

          Bun. Pe timp de noapte [sau familia la lucru/scoala] se incalzesc 120 de litri la 65C.
          120 litri la 65C = 220 litri acm la 40C. Vezi în pagina Proiectare suport!

          Adica:
          La ora 18, sunt 220 litri de acm la 40C care asteapta sa fie folositi + prepararea instantanee de 11,5 l/min.
          Se pot face ÎN EXACT ACELEASI 10 MINUTE 3 dusuri simultane de 335 litri.

          Repet/insist: boilerul are rost doar pentru consumul de vârf [instantaneu + simultan]. Daca nu suprapun veci 2 [3] dusuri de 12 l/min fiecare, boierul n-are niciun rol.
          Daca am baterii cu limitator de 4..7 l/min, la fel, poate asigura centrala cei 2 x 6 l/min.
          Vara, apa rece are cca 18C, nu 10C.

          Răspunde

          • Schema este exact aceeasi cu cea de care zici.

            Când nu se foloseste ACM = se recircula „închis” q3-le.
            Apa rece = q1 + q2 + q3, cât ACM = q1 + q2 + q3. Câta apa calda se cere, atâta apa rece intra prin [B și CT]. Pe unde-i mai usor, p-acolo merge mai multa apa, ca oamenii la deal.

            Pompa nu conteaza DELOC pentru debitele ACM. Ea conteaza DOAR când lumea doarme, sau e la scoala = nu folosire ACM.
            De fapt, pompa e o piticanie. Nu se poate compara cu debitul dat de compania de apa din orasul respectiv 😉

            Trebuia sa desenez jos, pe intrare AR si-un q3, portrocaliu.
            Pot fi și q4, q5 etc. Dar, suma sa fie sub 330 l/10 minute simultanE. Sau, acm-ul va fi ceva mai scotian.

            Răspunde
            • :)) ai foarte multa rabdare cu mine. Mutumesc și pentru ultimul raspuns. Am o obiectie la schema ta…ai desenat alimentarea cu apa rece pe la supapa de siguranta. Conform celor de la motan alimentarea se face pe la litera K, iar atunci din cauza supapei de sens apa rece se duce doar spre centrala.

              Răspunde
                • Nici fizic nu e ok. Am studiat toate pozele pe care le-am gasit.
                  Consider in continuare ca asa cum e construit boilerul. Debitul de acm e dictat tot de centrala (deoarece singurul aport de apa proaspata in boiler se face prin centrala). Deci, stocarea de apa calda e practic inutila, pentru ca nu ma pot bucura de ea niciodata. Stiu ca suna absurd.
                  Dar. Am gasit bolierul la sh la un preț f bun. L-as lua și as muta intrarea apei reci in zona dintre corpul boilerului și pompa de recirculare. In felul asta consider ca as fi aproape de schema initiala propusa de tine. Ce parere ai?

                  Răspunde
    • Am citit toate articolele. Am inteles schema ta.
      Dar, nu inteleg ce este gresit la schema propusa de mine.
      Apa calda la consumator vine de la un boilerul electric, in care intra apa calda din CT, nu rece. Deci, consumul electric este foarte mic.
      Consumul vara va fi 50 lei pt gaz + aproximativ 30 lei pt electric. E mai mult decat daca se foloseste doar gaz, dar instalatia costa mai putin și este mai simpla.

      Răspunde
      • Robert,
        Mersi de pont. Foarte ok.

        Solutia propusa de tine e corecta. Poti pune boilerul chiar lânga chiuveta. Asteptare minima. Poti ocoli boilerul, când ai chef.
        Într-adevar, consumi curent doar pentru mentinere/aport. Factura de curent va fi nu foarte mult influentata. Estimez +/-15 lei/luna.
        Oricum, temperatura va scadea doar peste noapte, când nu e cerere de acm, sa improspateze boilerul cu apa calda de la CT.
        La un B 100 litri, la 65°C, se pierd cca 1..2 grdC/h. CT, într-adevar, nu face în secunda 1 exact 42°C. Neglijam asta.
        Dar, alti cititori vor citi ambele solutii. Au informatiile. Ei vor alege.

        Răspunde
      • Un vaillant de 24 kw, modelul vuw, la care nu pot pune boiler exterior, fiind cu schimbator.
        Instalatorul mi-a propus și montat un boiler electric de 80 l, la iesirea de AC a centralei, intrand in AR boiler, și AC boiler continua circuitul AC centrala. Fara pompa, fara nimic altceva. Mi-a pus termostatul boilerului la 45 grade și al centralei la 60 grade și a spus sa le las asa. Este ceva gresit? Pot avea probleme in timp cu pompa centralei sau altceva? Consumul este exagerat mai mare? Tks.

        Răspunde
        • Mda! O idee ok. Propusa și de catre un cititor in comentarii, aici.
          Pompa n-are absolut nimic. Nu stie ca apa calda merge in vana, sau in boiler.
          Peste noapte nu apuca sa scada de la 60 la 45 grade. Asa ca, nu va fi consum de curent electric. Ma rog, neglijabil, cand mergeti in vacanta și uitati B in priza.
          Singurul inconvenient: acm la baterie poate avea 45, 50, 60 grade etc. Nu constant.
          Daca ar fi disconfort, luati o vana termostatata acm. ESBE recomand. În linkul de mai sus gasiti explicatii despre.

          Răspunde
  20. Salutare. De mult timp caut ceva de cumparat, sau facut homemade care, legat la termosemineu meu aqua plus 25 kW (17 kW in apa), sa lungeasca incalzirea pt noapte. Puffer nu prea face fata. CT electrice mi se par stricacioase. In momentul acesta se mai pot adauga rezistente Bogdan? Am 50l apa in tevi+calorifere, fara termosemineu. Pot asigura cam 7 kW monofazic. Sau, poate ai alta solutie, simpla/safe, cu 220 V, 7-9 kW max. Am vazut pe la rusi ceva soba normala cu lemne ce avea atasat rezistente. DAR, mi-e frica sa il gauresc pe al meu. Astept o parere.

    Răspunde
      • Daca il umplu bine, aprins de sus, tine 3 ore lejer. O incarcatura = caldura mare mare. Am cam 6 metri de calorifer 22/60 + portprosop, legate acum la parter. Urmeaza sa leg și mansarda. De asta ziceam ca nu cred ca mai duce și puffer. Ma gindeam la ceva ca un boiler cu 2 rezistente 2 + 6 kW. Eventual, și cu o serpentina pe care sa o bag in priza la terminarea focului seara tirziu, sa pastreze caldura cit o putea. Probabil mansarda o reduc/inchid ca nelocuita. Exista un aer conditionat jos, dar ma deranjeaza zgomotul. Il folosesc ocazional. Nu stiu daca ar mentine și cit timp caldura un astfel de mini boiler in casa- macar la parter. Imi place ce faci aici, apreciez maxim. Te salut.

        Răspunde
        • 17 kWh : 3 ore = 5,66 kWh. 17 kWh : 3,5 ore = 4,85 kW. Io zic c-ar fi sub 4 kW. Nu stiu puterea caloifica a lemnului, umiditate etc. Oricum, 17 kWh ar fi pe carbuni = putere calorica mai mare decât a lemnului.
          Un instant acm electric de 5 kW = 250 lei. Dai curent printr-un termostat de ambient.
          Iei o bucata prima data. Nu ajunge? Iei a 2-a.
          Dezavantaj instant = temperatura maxima 65C. Ar trebui „pacalit” termostatul.
          Dar, daca pompa este supradimensionata, mergi cu tur/retur 65/60C, probabil.
          Calorifere mansarda = alese pentru 65/60C.

          Răspunde
    • În josul articolului, depre vana termostatata: Cum se alege un boiler?. Merita citit, zic.
      Bun. Probabil, aveti CT cu acm instantaneu.
      Într-o familie:
      1 persoana face dus cu 45C,
      1 persoana face dus cu 38C,
      1 persoana face baie fierbine în cada, 48C,
      1 persoana spala „întaritele și unsuroasele” vase la chiuveta de bucatarie cu apa la 50C.
      Deci: CT va fi reglata pe 50C. Sa aiba și cel mai „pretentios” temperatura acm pe care-o vrea.
      Bine. Fara Grohe, fiecare, înainte de a folosi apa calda, va merge și va pune centrala pe cât vrea. Incomod, totusi.
      Daca, familia are aceste tipuri de a folosi acm: Grohe-le merita banii = confort pentru fiecare = economie.
      Daca toooata lumea face dus cu 40C, vasele se spala la timp, ori în masina de vase, atunci Grohe-le ar fi degeaba.

      Răspunde
  21. Salut,
    Am și eu o echipa de instalatori, care incet, incet par sa fie “mesteri”. Parca nu prea mai am incredere in ce zic ei. Va rog sa ne lamuriti in urmatoarea problema.
    Avem un duplex pe 2 etaje, parter are incalzire in pardosea, iar sus calorifere. Instalatorii au facut circuitele normal, as zice: conducte de apa la incalzirea in pardosea, conducte de apa rece și calda la bai + bucatarie. Nimic special zic. Între timp, am mai studiat problema și am zis ca am dori o CT cu boiler intern Buderus Logamax, care are recirculare ACM. Dar, mesterii zic ca pt acest tip de centrala, trebuie sa creeze un circuit separat al recircularii și ca se face numai din teava de cupru, care trebuie intins prin toata casa (nu mai vreau sa sparg pereti pt ca sunt aproape gata). Pe langa asta, spun ca mai trebuie cumparata o pompa separat și multe alte accesorii. Cat de reala este povestea lor?
    Multumesc!

    Răspunde
    • Miana,
      Mda… Instalatorii au dreptate. Mai putin partea cu cupru. Poate fi orice material de teava: multistrat, PPR, cupru etc.
      Centrala are recirculare = un stut filetat doar, un biet racord de 1/2″ (ca cel de apa rece, sau acm) în care pot cupla instalatorii, circuitul separat de tevi de care vorbesc.
      Boilerul e în pct. A. Ultima chiuveta in pct. B. Acum aveti o teava ce leaga A de B. Adica: vine apa calda de la boiler, la chiuveta.
      Recirculare = te întorci de la pct. B, la pct. A: cu alta teava. Ca la un calorifer: tur spre calorifer, retur spre centrala. La fel ca la calorifere: o pompa tot învârte la nesfarsit apa prin tevi.
      Schematic ar fi:

      Teava de sus, rosie o aveti. Dar, e nevoie de teava de jos, albastra + pompa.

      Răspunde
        • Bună întrebare. Primită și în Distribuitor apă rece, acm – degeaba
          Voi adăuga în articol.

          Recirculare cu centrală termică de apartament?
          CT combi n-are acumulare. Face instantaneu acm. Ok.
          Pompa de recirculare acm cum va merge?

          1. Cel mai simplu: o priză programabilă.
          Vreo 30 de lei. Vreo 10 orare.

          Sună ceasul la 7?
          Pompa merge de la 06:58 la 07:01. Gata.
          Primul copil vine de la școală la 13.25?
          Pompa merge de la 13:23 la 13:26. Gata.

          2. Un controler cu senzor de temp. de conductă (sau bulb), la distanță.
          Pe emag cca 80 lei. Cică, precizie 1°C.
          Pornesc pompa la 32°C, sau 38°C. Așa, n-ar trebui să pornească CT f. des.

          Pompa poate fi sub ultima chiuvetă. La fel, controlerul cu senzorul.

          3. 1 combinat cu 2. Că noaptea nu vreau acm.

          4. Există pompe learning de recirculare acm. Învață comportamentul familiei. Cum folosește familia acm de-a lungul zilelor L-V, S-D, orele din zi.
          Au și senzorul de temperatură. Consumă vreo 3 Wați.
          Cam în 2 săptămâni învață ce e cu apa caldă menajeră într-o casă.
          Cam scumpe. Dar, salvăm planeta!!!
          Atenție! Bebe nou = scos modul „learnig”. Bebe îl dă peste cap 😉
          În caz că există acumulare, sunt excelente. Cu CT fără acumulare, n-aș folosi-o.

          Prima variantă ar trebui să fie de ajuns, oricum. Simplă & eficientă.
          Pompă ieftină de vreo 5 Wați + priza. Gata recircularea apei calde menajere.
          10 orare pe zi (nu și noapte) cam ok.

          Răspunde